Petre Tulin, director general FGDB: România are un grad ridicat de concentrare în cazul depozitelor bancare. 1% dintre deponenţi deţin 25% din volumul depozitelor acoperite

România are un grad relativ ridicat de concentrare în cazul depozitelor bancare în sensul că 1% dintre deponenţii persoane fizice deţin 25% din volumul depozitelor acoperite, a declarat, marţi, directorul general al Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare, Petre Tulin, în cadrul unei conferinţe, transmite Agerpres.
AGERPRES - mar, 21 nov. 2023, 19:42
Petre Tulin, director general FGDB: România are un grad ridicat de concentrare în cazul depozitelor bancare. 1% dintre deponenţi deţin 25% din volumul depozitelor acoperite

„Valoarea medie a unui depozit este foarte mică în România. Aproximativ 10.000 de lei undeva, mai puţin de 10.000 de lei. Şi într-adevăr avem un grad relativ ridicat de concentrare, în sensul că un număr relativ mic de deponenţi, 1% să spunem, din numărul total al deponenţilor persoane fizice deţine aproximativ 25% din valoarea totală, din volumul total al depozitelor acoperite. Această evoluţie se constată nu numai în România, în ţările, să spunem aşa, din regiunea noastră”, a spus Petre Tulin, la o conferinţă dedicată industriei bancare şi financiare, organizată de Institutul Naţional de Statistică şi Grupul de presă MediaUno, în cadrul „Bucharest Leaders’ Summit: The Highway to Succes”.

El a menţionat că gradul de acoperire a depozitelor este unul ridicat, 99,5% dintre persoanele fizice având depozite sub plafonul de 100.000 de euro. În cazul persoanelor juridice nivelul este de 96,3%.

De asemenea, el a declarat că Fondul realizează anual un studiu anual despre percepţia şi comportamentul de economisire.

„Recent, în acest an, am organizat un sondaj şi rezultatele sunt interesante, în sensul că, dacă ne ferim, de exemplu, la nivelul intenţiilor, aproximativ 8-9% din populaţia bancarizată are intenţii stabile în ceea ce priveşte instrumente precum cardurile de debit şi conturile curente. Intenţiile privind împrumuturile imobiliare şi ipotecare sunt pe un trend descrescător, de la 18%, la 14% în 2023. De asemenea, intenţiile pentru deschiderea de conturi de economii sau depozite au rămas la 11% în perioada 2010-2020”, a spus Petre Tulin.

Potrivit acestuia, cardul de debit este cel mai utilizat produs bancar, fiind folosit de aproximativ 89% dintre clienţii băncilor.

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
România este pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări, sporindu-şi angajamentele şi respectându-le, afirmă preşedintele Nicuşor Dan duminică, pe......
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat ...
AUR propune modificarea Constituţiei pentru soluţionarea crizelor guvernamentale
AUR propune modificarea Constituţiei pentru soluţionarea crizelor guvernamentale
Alianţa pentru Unirea Românilor a decis, în cadrul Consiliului Naţional de Conducere reunit în judeţul Mehedinţi, ...
De la 1 septembrie fără bilet de trimitere pe hârtie dacă vă faceţi cont în portalul e-sănătatea mea
De la 1 septembrie fără bilet de trimitere pe hârtie dacă vă faceţi cont în portalul e-sănătatea mea
La 1 septembrie 2026 intră în vigoare utilizarea componentei aferente formularelor medicale din portalul e-sănătatea ...