Autostrada Ploiești – Buzău: Anul viitor se va circula pe primele două loturi, iar pe al treilea din 2025 – șeful CNAIR

Loturile 1 și 2 din Autostrada Ploiești - Buzău vor fi date în trafic în 2024, a declarat vineri Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). În ciuda întârzierilor în atribuirea lotului 3, și acesta va fi gata în 2025, conform termenelor contractuale, a explicat șeful CNAIR.
Anemona Andone - vin, 24 nov. 2023, 14:06
Autostrada Ploiești - Buzău: Anul viitor se va circula pe primele două loturi, iar pe al treilea din 2025 - șeful CNAIR

„Vă asigur că vom găsi soluții astfel încât să circulăm pe cele două loturi, să nu mai fim în situația de pe A0 Nord. Pe de altă parte, ținând cont de faptul că totuși am reușit să semnăm contract și pe lotul – lipsă, lotul 3, atunci premizele sunt ca în 20 de luni, în 2025, să circulăm de la Ploiești până la Buzău pe autostradă”, a răspuns Cristian Pistol la întrebarea dacă primele două loturi vor fi date complet în trafic.

Potrivit șefului CNAIR, loturile pe A7 au fost împărțite să fie funcționale și independente. „Pe de altă parte, trebuie să ne gândim că nodul, legătura, poți să o prinzi pe un contract. Dar se găsesc anumite bretele care vor fi executate, astfel încât să fie funcțional tot. La momentul respectiv se va circula pe ambele loturi(finalul anului 2024, cel târziu – n.r.)”, a adăugat directorul general al CNAIR.

Cu două zile în urmă a fost semnat contractul pentru ultimul lot din A7, Pietrosele – Buzău, cu asocierea de constructori turci Nurol – Makyol, astfel că au fost respectate temenele asumate prin finanțarea din PNRR, a subliniat atunci Cristian Pistol.

Asocierea va avea la dispoziție 20 de luni și 1,09 miliarde de lei, fără TVA pentru a finaliza lucrările pe cei 13,9 km ai lotului cuprins între localitatea Pietroasele și Municipiul Buzău, ultimul lot fără constructor dintre cele 13 loturi ale Autostrăzii Moldovei Ploiești – Pașcani.

Pistol a amintit faptul că licitația pentru acest lot al A7 a fost lansată în septembrie 2021, dar rezultatul ei a fost contestat de patru ori.

A7 reprezintă practic coloana vertebrală a infrastructurii rutiere din zona Moldovei și este o alternativă modernă la DN2 (E85), unul dintre cele mai periculoase drumuri din România, mai spune șeful CNAIR.

A7 – Autostrada Ploiești – Buzău:

  • lotul 1 Dumbrava – Mizil (21 km)
  • lotul 2 Mizil – Pietroasele (28,35 km)
  • lotul 3 Pietrosele – Buzău (13,9 km).
Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...