SOCAR: Vom continua investiţiile în România, dar acestea nu includ cumpărarea Oltchim

 Compania petrolieră de stat SOCAR din Azerbaijan va continua investiţiile în România, dar acestea nu includ cumpărarea Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT), potrivit directorului general al SOCAR România, Hamza Karimov.
Economica.net - vin, 10 ian. 2014, 13:53
SOCAR: Vom continua investiţiile în România, dar acestea nu includ cumpărarea Oltchim

„Având în vedere situaţia actuală a Oltchim, nu cred că există o poziţie pozitivă a conducerii SOCAR referitor la acest proiect”, a declarat Karimov pentru MEDIAFAX.

Guvernul a propus SOCAR, anul trecut, să preia combinatul din Râmnicu Vâlcea, aflat în insolvenţă din ianuarie 2013.

Ministerul Economiei, acţionarul majoritar al Oltchim, aşteaptă până la 31 ianuarie oferte din partea companiilor interesate să cumpere acţiunile deţinute de combinat la Oltchim SPV, care controlează activele unităţii, evaluate la 305,24 milioane de euro.

O tentativă de privatizare a Oltchim eşuat în 2012, iar de atunci statul caută soluţii să menţină combinatul în activitate.

SOCAR este prezent în România pe segmentul distribuţiei de carburanţi în benzinării, cu o reţea de 22 de unităţi. Planurile companiei azere vizează crearea unei reţele de 300 de benzinării în decurs de câţiva ani.

SOCAR are 338 de angajaţi în România, dintre care aproximativ 40% au fost recrutaţi în 2013.

Te-ar mai putea interesa și
Scandalul de la ANM – Ce spune AMEPIP
Scandalul de la ANM – Ce spune AMEPIP
Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) nu blochează numirea membrilor Consiliului de Administraţie al Administraţiei Naţionale de......
După inflația din septembrie, puterea lunară de economisire a populației scade de la 1.000 de lei la 670 de lei. Cum se vede inflația de 6,6% în bugetul familiei
După inflația din septembrie, puterea lunară de economisire a populației scade de la 1.000 de lei la 670 de lei. Cum ...
O creștere a cheltuielilor cu 6,61%, egală cu rata anuală a inflației din septembrie, poate reduce cu aproximativ o treime ...
Finanțări mai accesibile pentru IMM-uri prin CEC Bank și BID: garanții de până la 80%, credite revolving și finanțări în euro
Finanțări mai accesibile pentru IMM-uri prin CEC Bank și BID: garanții de până la 80%, credite revolving și finanțări ...
CEC Bank și Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) extind accesul întreprinderilor mici și mijlocii la finanțare, ...
Turcia – Poliţia a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune al opoziției, Halk TV, şi a întrerupt transmisiunea
Turcia – Poliţia a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune al opoziției, Halk TV, şi ...
Poliţia turcă a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune privat al opoziţiei, Halk TV, şi ...