5.378 de firme şi PFA au intrat în insolvenţă în primele zece luni din 2023 – date ONRC

Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă a scăzut cu 0,17% în primele zece luni din 2023, comparativ cu perioada similară a anului trecut, fiind înregistrate 5.378 de insolvenţe, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
AGERPRES - mie, 29 nov. 2023, 16:46
5.378 de firme şi PFA au intrat în insolvenţă în primele zece luni din 2023 - date ONRC

Cele mai multe firme şi PFA intrate în insolvenţă au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 1.084, număr în creştere cu 17,83% faţă de perioada ianuarie-octombrie 2022, scrie Agerpres.

Pe locurile următoare în ierarhia insolvenţelor se află judeţele Bihor, cu 458 insolvenţe (minus 0,87%), Cluj – 321 (minus 17,48%), Timiş – 263 (plus 10,99%) şi Constanţa – 253 (plus 20,48%).

Cele mai puţine insolvenţe s-au consemnat în judeţele Covasna – 21 (minus 19,23%), Harghita – 23 (minus 4,17%), Botoşani – 23 (la fel ca în primele zece luni din 2022) şi Mehedinţi – 28 (minus 36,36%).

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvenţe s-a înregistrat în comerţul cu ridicata, amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 1.450 (minus 1,36% comparativ cu perioada ianuarie-octombrie 2022), construcţii – 1.075 (plus 3,27%) şi în industria prelucrătoare – 645 (minus 6,53%).

În octombrie 2023, au fost consemnate 800 de insolvenţe, cele mai multe în Bucureşti (181) şi în judeţele Bihor (73), Cluj (51) şi Timiş (49).

Te-ar mai putea interesa și
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât să poată produce drone militare, având nevoie de acestea pentru......
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried Mureșan spune că PE respinge ferm o asemenea variantă
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried ...
Preşedinţia Uniunii Europene, asigurată semestrul acesta de Irlanda, a propus sâmbătă reducerea cu 8% a bugetului multianual ...
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
Fabrica din Galați a Justrite Romania, care produce echipamente pentru depozitarea și manipularea în siguranță a substanțelor ...