Fostul preşedinte ucrainean Petro Poroşenko a fost împiedicat la graniță să iasă din țară

Fostul preşedinte ucrainean Petro Poroşenko, un adversar al actualului şef al statului Volodimir Zelenski, a anunţat că a fost împiedicat vineri să iasă din Ucraina şi a acuzat astfel o decizie motivată politic pentru a-i perturba activitatea, relatează agenţia Reuters, citată de Agerpres.
AGERPRES - vin, 01 dec. 2023, 19:22
Fostul preşedinte ucrainean Petro Poroşenko a fost împiedicat la graniță să iasă din țară

Preşedinte al Ucrainei între anii 2014 şi 2019, Poroşenko conduce în prezent partidul de opoziţie Solidaritatea Europeană, formaţiune care este a doua forţă politică în parlamentul de la Kiev.

El a postat pe internet imagini în care s-a filmat singur la un punct de frontieră cu Polonia, afirmând că a fost întors din drum şi că i-au fost reţinute documentele ce atestă că dispune de autorizaţie oficială pentru a părăsi ţara. În virtutea legii marţiale impuse de la începutul războiului cu Rusia, oficialii ucraineni au nevoie de o autorizaţie specială pentru a călători în străinătate.

Poroşenko mai spune că intenţiona să se deplaseze în Polonia pentru a ajuta negocierile în vederea încetării blocadei transportatorilor rutieri polonezi la graniţa cu Ucraina. În aceeaşi înregistrare el îl acuză pe Zelenski că a ordonat să nu fie lăsat să părăsească ţara.

Vicepreşedintele parlamentului ucrainean, Oleksandr Kornienko, a confirmat că între timp i-a revocat lui Poroşenko autorizaţia de ieşire din ţară, după ce a primit o scrisoare despre care nu a oferit detalii.

Justiţia ucraineană l-a acuzat pe Poroşenko de înaltă trădare şi, înainte de invazia rusă, i-a interzis în luna ianuarie anul trecut să părăsească ţara, într-un dosar ce priveşte achiziţii de cărbune de la separatiştii proruşi din estul ţării. El mai este investigat şi în alte dosare de ”corupţie”, pe care aliaţii săi le consideră motivate politic.

Noua dispută privind oprirea lui Poroşenko la graniţă vine în contextul tensiunilor în creştere între guvernul de la Kiev şi opoziţie, cele mai multe pe teme interne precum bugetul sau numirile în funcţii, în timp ce războiul cu Rusia a ajuns în impas după contraofensiva cu rezultate modeste a armatei ucrainene, atmosferă care contrastează cu cea de unitate aproape totală din perioada de început a conflictului.

Sursa foto: English.nv.ua

Te-ar mai putea interesa și
Polonia a descoperit o presupusă dronă rusească pe coasta sa de la Marea Baltică
Polonia a descoperit o presupusă dronă rusească pe coasta sa de la Marea Baltică
Militari polonezi au scos din mare ceea ce pare să fie o dronă rusească, pe care au descoperit-o în apropiere de coasta poloneză de la Marea Baltică în nordul ţării, a declarat luni......
Prețul gazelor crește cu 6% în Europa și ajunge la nivelul maxim al ultimilor 4 ani. Îngrijorarea a ajuns până și la BCE, care ar putrea crește dobânda
Prețul gazelor crește cu 6% în Europa și ajunge la nivelul maxim al ultimilor 4 ani. Îngrijorarea a ajuns până și ...
Prețurile de referință pentru gazele naturale din Europa au crescut cu 6% luni, la deschiderea pieței din Amsterdam, ...
Germania – Guvernul de la Berlin anunţă că îşi va clarifica interesele în dosarul preluării Commerzbank de către UniCredit
Germania – Guvernul de la Berlin anunţă că îşi va clarifica interesele în dosarul preluării Commerzbank de către ...
Resemnat cu ideea că grupul bancar italian UniCredit va prelua controlul asupra Commerzbank, Guvernul german va solicita ...
Ce spune Rusia despre criza energetică, petrol şi interzicerea exporturilor de motorină
Ce spune Rusia despre criza energetică, petrol şi interzicerea exporturilor de motorină
Kremlinul a informat luni că situaţia de pe pieţele energetice globale se înrăutăţeşte, în special în urma instabilităţii ...