Berarii germani, amendaţi cu peste 100 mil. euro pentru înţelegeri asupra preţurilor

Cinci mari producători germani de bere au fost amendaţi cu peste 100 de milioane de euro pentru că au încheiat înţelegeri cu privire la preţurile de pe piaţă, a anunţat luni Oficiul Federal pentru Concurenţă din Germania, transmite AFP.
Economica.net - lun, 13 ian. 2014, 11:21
Berarii germani, amendaţi cu peste 100 mil. euro pentru înţelegeri asupra preţurilor

Oficiul a precizat că producătorii de bere Bitburger, Warsteiner, Krombacher, Veltins şi Barre, care comercializeze unele dintre cele mai populare mărci de bere din Germania, s-au înţeles între ei în perioada 2006 – 2008 pentru a stabili preţurile pentru berea la halbă şi cea îmbuteliată. Cele cinci firme au reuşit să fixeze preţurile prin intermediul unor contacte personale sau prin telefon, fie la nivel regional, fie la reuniunile federaţiei producătorilor de bere.

Investigaţia a fost demarată pe baza informaţiilor furnizate de grupul belgian Anheuser-Busch Inbev, cel mai mare producător mondial de bere, cu o prezenţă importantă în Germania prin marca Becks, care a evitat astfel plata de penalităţi. În schimb, celelalte cinci firme au primit amenzi cumulate de 106,5 milioane de euro, amenzi reduse în urma deciziei firmelor de a coopera cu autorităţile.

Oficiul Federal pentru Concurenţă din Germania a precizat că investigaţia în acest dosar continuă cu alţi şase producător de bere, cărora nu le-a dezvăluit identitatea.

Pe piaţa din România, potrivit Asociaţiei Berarii României, volumul pieţei berii a atins opt milioane de hectolitri în primul semestru al anului trecut, în scădere cu circa 3% comparativ cu cel înregistrat în perioada similară din 2012, reprezentanţii industriei aşteptându-se ca 2013 să se încheie cu volume de vânzări sub nivelul celor raportate în 2012, când piaţa berii a atins 18,2 milioane de hectolitri.

La opt luni, piaţa românească a berii a scăzut cu 8%, în special pe fondul creşterii fiscalităţii care a avut loc la începutul lui 2013, acest nivel fiind cel mai redus din 2008, când s-au comercializat 20,2 milioane de hectolitri.

Un român trebuie să muncească circa 25 de minute pentru a-şi cumpăra un litru de bere, comparativ cu un german, care are nevoie de doar 3,7 minute.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia se pregăteşte să îşi redirecţioneze exporturile de cereale către Marea Neagră şi Baltică
Rusia se pregăteşte să îşi redirecţioneze exporturile de cereale către Marea Neagră şi Baltică
Autorităţile ruse au anunţat marţi că se pregătesc să redirecţioneze transporturile de cereale din Marea Azov, după ce mai multe nave au fost atacate pe mare de ucraineni, ceea ce ridică......
Raiffeisen Bank lansează Treasury Flex, pachet care conține cont de economii, tranzacții valutare, dedicat companiilor cu afaceri de peste 7 mil euro
Raiffeisen Bank lansează Treasury Flex, pachet care conține cont de economii, tranzacții valutare, dedicat companiilor ...
Raiffeisen Bank România lansează Raiffeisen Treasury Flex, un pachet integrat de produse și servicii dedicat exclusiv ...
Avertisment de la BNR: România poate suferi zeci de ani din cauza unor politici economice ce ne pot duce pe direcţii greşite (viceguvernatorul Băncii Naţionale a României, Cosmin Marinescu)
Avertisment de la BNR: România poate suferi zeci de ani din cauza unor politici economice ce ne pot duce pe direcţii greşite ...
Politicile economice pot conduce la direcţii greşite, a căror corectare poate necesita costuri vreme de decenii, în lipsa ...
Negocieri despre impactul regulilor privind emisiile de metan asupra securităţii energetice din UE
Negocieri despre impactul regulilor privind emisiile de metan asupra securităţii energetice din UE
Ţările membre ale Uniunii Europene vor dezbate săptămâna aceasta impactul normelor comunitare privind emisiile de metan ...