Ucrainenii atacă cu drone un depozit petrolier din Lugansk

Forţele ucrainene au atacat duminică noaptea cu drone un depozit petrolier din regiunea Lugansk, aflată sub ocupaţie rusă, informează agenţia RIA Novosti, preluată de Reuters.
AGERPRES - lun, 04 dec. 2023, 13:09
Ucrainenii atacă cu drone un depozit petrolier din Lugansk

Conform autorităţilor instalate de Moscova, atacul a provocat un incendiu care între timp a fost stins şi nu s-au raportat victime, precizează sursa citată.

Ucraina a comunicat că a doborât duminică noaptea 18 drone şi o rachetă rusească, transmite AFP.

Apărarea antiaeriană ucraineană s-a confruntat cu 23 de drone şi cu o rachetă Kh-59, a comunicat aviaţia militară într-un comunicat difuzat luni dimineaţa. Atacul rusesc a vizat regiunile Herson şi Nikolaev din sudul Ucrainei şi Ivanov-Frankivsk, Hmelniţki şi Lvov din vest, iar dronele care nu au fost doborâte au lovit în raioanele Herson şi Berislav din sud, pe malul Niprului, provocând daune la un centru cultural şi la un magazin de bricolaj.

Rusia lansează atacuri cu drone şi rachete asupra Ucrainei aproape în fiecare noapte, observă AFP. Kievul acuză Moscova că încearcă să terorizeze civilii şi să distrugă infrastructurile energetice, pentru a lăsa populaţia în frig şi întuneric, la fel ca iarna trecută.

Din octombrie, forţele ruse şi-au reluat ofensiva terestră în estul Ucrainei, după ce contraofensiva ucraineană din vară şi toamnă nu a reuşit să elibereze teritoriile ocupate de Rusia.

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune Rusia despre criza energetică, petrol şi interzicerea exporturilor de motorină
Ce spune Rusia despre criza energetică, petrol şi interzicerea exporturilor de motorină
Kremlinul a informat luni că situaţia de pe pieţele energetice globale se înrăutăţeşte, în special în urma instabilităţii din Orientul Mijlociu, iar interdicţia referitoare la......
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 15%. Când vor fi terminate
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 15%. Când vor fi terminate
Lucrările de modernizare a liniei de cale ferată București - Giurgiu au ajuns la stadiul fizic de 15%, anunță luni CFR ...
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Prinde contur încă un nod important construit de Umbrărescu
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Prinde contur încă un nod important construit de Umbrărescu
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași prezintă luni imagini cu noul rutier Roman Sud de pe tronsonul Bacău ...
Cine este americanul care conduce expansiunea One United Properties în SUA: David Flusberg a cofondat unul dintre cei mai mari dezvoltatori de locuințe în primul val de boom imobiliar
Cine este americanul care conduce expansiunea One United Properties în SUA: David Flusberg a cofondat unul dintre cei mai ...
David Flusberg, unul dintre fondatorii Adama, unul dintre cei mai mari dezvoltatori de locuințe în perioada de boom imobiliar ...