Preşedintele Bulgariei respinge un acord ratificat anterior privind furnizarea de vehicule blindate Ucrainei

Preşedintele Rumen Radev a respins acordul ratificat anterior între Ministerul bulgar de Interne şi Ministerul ucrainean al Apărării privind furnizarea de vehicule blindate de transport Ucrainei şi l-a returnat Parlamentului pentru o nouă discuţie, a declarat luni biroul de presă prezidenţial, informează BTA.
AGERPRES - mar, 05 dec. 2023, 08:41
Preşedintele Bulgariei respinge un acord ratificat anterior privind furnizarea de vehicule blindate Ucrainei

În motivaţia sa, preşedintele Radev a remarcat că parlamentarii nu erau suficient de familiarizaţi cu parametrii specifici ai donaţiei, ceea ce a făcut să le fie imposibil să evalueze în mod obiectiv dacă echipamentul furnizat nu mai este necesar.

Preşedintele a subliniat că nu au fost luate în considerare sarcinile de război încredinţate Ministerului de Interne şi nici nevoile Direcţiei Generale a Poliţiei de Frontieră şi ale Direcţiilor Securitate la Incendiu şi Protecţia Populaţiei.

Echipamentele blindate de transport pe teren accidentat furnizate Ucrainei ar putea fi utilizate în mod specific pentru protecţia frontierei bulgare şi pentru acordarea de asistenţă populaţiei în caz de dezastre şi accidente, inclusiv în zone greu accesibile, a subliniat preşedintele.

„Sunt ghidat de convingerea că siguranţa, sănătatea şi viaţa cetăţenilor bulgari ar trebui să fie o prioritate de vârf”, a adăugat preşedintele Radev.

El a amintit de recentele inundaţii din Karlovo şi Ţarevo, când Ministerul de Interne s-a bazat, din nou, pe armata bulgară. Cazurile de genul acesta vor deveni mai frecvente, iar acest lucru necesită consolidare, nu slăbire, a adăugat preşedintele.

Acordul privind furnizarea de echipamente de transport blindate a fost semnat la Sofia, pe 8 august 2023, şi la Kiev, pe 13 noiembrie 2023.

Pe 22 noiembrie, în prima şi a doua lectură, Adunarea Naţională a aprobat furnizarea de echipamente de transport blindate cu armamentul disponibil către Ucraina. Ratificarea a fost susţinută de 131 de deputaţi, 49 au fost împotrivă şi unul s-a abţinut. Parlamentarii BSP pentru Bulgaria şi Vazrazhdane s-au opus ratificării. GERB-UDF, Continuă schimbarea – Bulgaria Democrată, Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi şi şapte parlamentari din grupul „Există un astfel de popor” au votat pentru. Unul dintre parlamentarii BSP pentru Bulgaria s-a abţinut.

Te-ar mai putea interesa și
Întâlnirea giganţilor AI. Regele Charles e gazda discuţiilor despre inteligenţa artificială şi pericolele tehnologiei
Întâlnirea giganţilor AI. Regele Charles e gazda discuţiilor despre inteligenţa artificială şi pericolele tehnologiei
Regele Charles al III-lea al Marii Britanii va găzdui săptămâna aceasta o întrunire a giganţilor din domeniul inteligenţei artificiale pentru a discuta necesitatea unui set comun de principii......
Discuţii Arabia Saudită – SUA, după atacurile Houthi din Regiune. Prinţul saudit cere ajutor militar de la Trump
Discuţii Arabia Saudită – SUA, după atacurile Houthi din Regiune. Prinţul saudit cere ajutor militar de la Trump
Prinţul moştenitor saudit, Mohammed bin Salman, conducătorul de facto al regatului, a discutat luni, la Jeddah, despre ...
Criză Germania – Economia a încetinit în trimestrul trei din 2026
Criză Germania – Economia a încetinit în trimestrul trei din 2026
Ritmul de creştere al PIB-ului Germaniei a încetinit în trimestrul trei, se arată în raportul lunar dat publicităţii ...
Ajutoare de stat de 52 milioane euro pentru crescătorii de bovine din România afectaţi de creşterea preţurilor la combustibili. Anun de la Comisia Europeană
Ajutoare de stat de 52 milioane euro pentru crescătorii de bovine din România afectaţi de creşterea preţurilor la combustibili. ...
Comisia Europeană a aprobat luni o schemă de ajutoare de stat în valoare de 52 de milioane euro (277 de milioane lei) ...