Viktor Orban cere retragerea a două decizii esenţiale pentru Ucraina de pe agenda summitului UE

Premierul ungar Viktor Orban a cerut retragerea de pe agenda summitului Uniunii Europene din 14-15 decembrie a două decizii esenţiale pentru Ucraina, una referitoare la un sprijin bugetar şi cealaltă la deschiderea negocierilor de aderare la UE, relatează marţi France Presse.
AGERPRES - mar, 05 dec. 2023, 14:39
Viktor Orban cere retragerea a două decizii esenţiale pentru Ucraina de pe agenda summitului UE

”Vă cer respectuos să nu ne invitaţi la Consiliul European pentru a decide cu privire la aceste subiecte în decembrie întrucât lipsa evidentă de consens ar conduce inevitabil la un eşec”, a afirmat Orban într-o scrisoare adresată preşedintelui Consiliului European, Charles Michel, scrie Agerpres.

Este vorba despre a doua scrisoare de acest fel trimisă recent lui Charles Michel de către Viktor Orban, singurul dintre liderii statelor UE care a păstrat legături strânse cu Kremlinul după invazia rusă lansată în Ucraina în februarie 2022.

”Consiliul European (ce reuneşte liderii statelor membre UE, n.red.) trebuie să evite acest scenariu contraproductiv în numele unităţii, atuul nostru cel mai important”, a adăugat liderul ungar.

Orban, care a pus sub semnul întrebării strategia europeană de sprijinire a Kievului şi eficacitatea sancţiunilor contra Rusiei, are posibilitatea de a bloca aceste decizii întrucât este necesară unanimitatea celor 27 de state membre.

În noiembrie, Comisia Europeană a recomandat deschiderea negocierilor de aderare la UE cu Ucraina şi Republica Moldova, două ţări care au obţinut statutul de candidat în iunie anul trecut, la câteva luni după declanşarea războiului de către Moscova.

Executivul UE a propus, de asemenea, un ajutor de 50 de miliarde de euro până în 2027 pentru Ucraina, în cadrul unei revizuiri a bugetului multianual al UE (2021-2027) ce prevede de asemenea suplimentări ale bugetului pentru gestionarea migraţiei, investiţii în tehnologiile avansate şi fonduri suplimentare pentru a finanţa impactul creşterii ratelor dobânzii în cadrul unui amplu plan european de relansare post-COVID.

Viktor Orban, care a lansat recent o campanie de afişaj în care pune deschis sub semnul întrebării prestaţia preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se află în colimatorul Bruxellesului pentru încălcări ale statului de drept în ţara sa, în special în legătură cu independenţa justiţiei şi combaterea corupţiei.

Executivul UE a decis să blocheze aproape 22 de miliarde de euro reprezentând fonduri europene ce erau destinate Ungariei, precum şi planul de relansare şi rezilienţă prezentat de această ţară. Totuşi, în urma reformelor întreprinse de Budapesta în domeniul judiciar pe fondul îngrijorărilor Bruxellesului, UE ar putea debloca fonduri europene de până la 10 miliarde de euro pentru Ungaria.

Te-ar mai putea interesa și
Semnal de alarmă de cel mai mare grup din industria restaurantelor –  Închide 7 Pizza Hut. Cheltuielile s-au majorat cu 5%, peste ritmul de creștere a vânzărilor
Semnal de alarmă de cel mai mare grup din industria restaurantelor – Închide 7 Pizza Hut. Cheltuielile s-au majorat ...
Sphera Franchise Group, cel mai mare grup din industria de food service din România și operatorul lanțurilor KFC, Pizza Hut și Taco Bell a vândut anul trecut pe plan local de 1,3 miliarde de......
Parc fotovoltaic din bani europeni pentru Aeroportul „Henri Coandă”. Unde va fi construit şi câtă energie va produce
Parc fotovoltaic din bani europeni pentru Aeroportul „Henri Coandă”. Unde va fi construit şi câtă energie ...
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a lansat licitaţia pentru proiectarea şi execuţia unui parc fotovoltaic ...
Rebelul din America de Sud, președintele Javier Milei, promulgă legea privind ratificarea de către Argentina a acordului Mercosur-UE
Rebelul din America de Sud, președintele Javier Milei, promulgă legea privind ratificarea de către Argentina a acordului ...
Preşedintele Argentinei, Javier Milei, a promulgat legea de ratificare a acordului de liber schimb dintre Mercosur şi Uniunea ...
Paramount Skydance are cele mai mari şanse să achiziţioneze Warner Bros
Paramount Skydance are cele mai mari şanse să achiziţioneze Warner Bros
Grupul media Paramount Skydance pare a fi câştigătorul bătăliei îndelungate pentru achiziţionarea Warner Bros Discovery ...