ANRE a dat amenzi de 37,15 milioane de lei anul trecut

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie a aplicat amenzi contravenţionale în valoare totală de 37,15 milioane de lei anul trecut, se arată într-un comunicat al instituţiei.
AGERPRES - mar, 05 dec. 2023, 19:09
ANRE a dat amenzi de 37,15 milioane de lei anul trecut

Conducerea ANRE şi membrii Comitetului de reglementare au prezentat, marţi, parlamentarilor din cadrul Camerei Deputaţilor şi Senatului „Raportul anual privind activitatea ANRE pentru anii 2021 şi 2022”, relatează Agerpres.

„Printre altele, reprezentanţii ANRE au prezentat programul anual de control, pentru anul 2022, în care au fost efectuate în total un număr de 1009 acţiuni de control şi 295 acţiuni de control de tip inspecţie. În afara acţiunilor de control de tip inspecţie, au fost efectuate suplimentar: 225 acţiuni de control de tip verificare şi 489 de acţiuni de control de tip supraveghere. Prin procesele-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor au fost aplicate amenzi contravenţionale în valoare totală de 37.153.683,81 lei”, se precizează în comunicat.

Potrivit sursei citate, pe parcursul celor doi ani, au fost adoptate numeroase acte normative aplicabile pieţelor de energie electrică, energie termică şi gaze naturale. Totodată, în baza prerogativelor prevăzute de lege, ANRE a emis şi acte administrative cu caracter individual, care vizează emiterea/modificarea/retragerea de licenţe, autorizaţii şi atestate, aprobarea preţurilor şi tarifelor aplicabile de operatorii economici, aplicarea schemei de sprijin de tip bonus şi a sistemului de promovare prin certificate verzi.

„Dialogul constant reprezintă un element cheie în identificarea celor mai potrivite răspunsuri la provocările viitorului, iar la nivelul ANRE urmărim să îmbunătăţim continuu activitatea de reglementare. Ne dorim să utilizăm la maximum resursele de care dispunem, atât pentru a dezvolta un cadru modern de reglementare, dar mai ales ca acesta să fie unul unitar şi simplu de aplicat pentru toţi participanţii la piaţa sectorului energiei electrice, energiei termice şi al gazelor naturale. (…) Este un gest de normalitate ca fiecare conducător de instituţie să îşi asume activitatea pe care o desfăşoară, dar mai ales rezultatele acesteia. Deşi, astăzi, în Parlamentul României am prezentat rapoartele de activitate pentru anul 2021, respectiv 2022, am încercat să răspund tuturor întrebărilor pentru că mă bazez pe nişte principii nenegociabile: transparenţa şi asumarea.

Consider că dialogul între reprezentanţii instituţiilor din România, presa de profil şi toţi actorii implicaţi în domeniu este unul constructiv, benefic şi chiar generator de soluţii. Vă asigur că ANRE va continua participarea la procesul decizional european, la consolidarea unei pieţe comune de energie şi implementarea strategiei uniunii energetice care să garanteze, din punctul de vedere al reglementatorului, o energie accesibilă, suportabilă şi competitivă, în condiţiile unui mediu internaţional din ce în ce mai dificil, marcat de evenimente imprevizibile”, a declarat preşedintele ANRE, George Niculescu (foto).

Te-ar mai putea interesa și
SURPRIZĂ One United Properties se pregăteşte să construiască blocuri în noi orașe după rezultate în creștere pentru 2025
SURPRIZĂ One United Properties se pregăteşte să construiască blocuri în noi orașe după rezultate în creștere pentru 2025
One United Properties a încheiat 2025 cu o cifră de afaceri consolidată de 1,4 miliarde de lei, similară cu cea din 2024 și are planuri de extindere în noi orașe. ...
Romgaz – Profit net consolidat de 3,35 miliarde de lei, în 2025, creştere de 4,4% faţă de anul precedent
Romgaz – Profit net consolidat de 3,35 miliarde de lei, în 2025, creştere de 4,4% faţă de anul precedent
SNGN Romgaz SA a înregistrat anul trecut un profit net consolidat de 3,35 miliarde lei, în creştere cu 4,4% faţă de ...
Banca Transilvania a înregistrat în 2025 un profit net de 4,10 mld lei, în creștere cu 16% față de anul trecut și un sfert din profitul pe întreg sistemul bancar. Grupul BT a avut 4,66 mld lei profit
Banca Transilvania a înregistrat în 2025 un profit net de 4,10 mld lei, în creștere cu 16% față de anul trecut și ...
Profitul net al Băncii Transilvania a fost de 4,10 miliarde lei, în creștere cu 16% în 2025 față de 2024. Luând în ...
SUA – JD Vance spune că nu există „nicio şansă” ca un atac împotriva Iranului să declanşeze un război prelungit
SUA – JD Vance spune că nu există „nicio şansă” ca un atac împotriva Iranului să declanşeze un război ...
Vicepreşedintele american JD Vance a declarat joi că "nu există nicio şansă" ca un atac împotriva Iranului să ducă ...