Putin către prinţul moştenitor saudit: „Data viitoare ne întâlnim la Moscova”

Preşedintele rus Vladimir Putin a explicat că o vizită pe care urma să o efectueze în Rusia prinţul moştenitor saudit Mohammad bin Salman Al Saud a fost modificată în ultimul moment, ceea ce l-a determinat pe şeful de la Kremlin să se deplaseze el la Riad pentru convorbiri cu liderul principalului stat exportator de petrol al lumii, relatează joi agenţia Reuters.
AGERPRES - joi, 07 dec. 2023, 11:32
Putin către prinţul moştenitor saudit:

Deplasarea grăbită a lui Putin în Orientul Mijlociu, în care a fost escortat de două avioane de luptă ruse, rămâne înconjurată de mister şi nu este clar de ce era atât de important pentru el să facă o astfel de rară ieşire în afara Rusiei, scrie Agerpres.

„Vă aşteptam la Moscova”, i-a spus Putin zâmbind prinţului, la sosirea la Riad.

„Ştiu că evenimentele au determinat o corectare forţată a acestor planuri, dar aşa cum am mai spus nimic nu poate împiedica dezvoltarea relaţiilor noastre prieteneşti”, a asigurat el.

„Dar următoarea întâlnire trebuie să fie la Moscova”, a adăugat liderul de la Kremlin.

Prinţul moştenitor saudit a răspuns, printr-un translator de rusă, că este cu siguranţă gata să facă acest lucru.

„Atunci ne-am înţeles”, a conchis Putin.

Potrivit agenţiei de presă publice saudite SPA, prinţul moştenitor a salutat coordonarea dintre cele două ţări „care a contribuit la scăderea tensiunilor din Orientul Mijlociu”.

El a subliniat că cele două ţări au numeroase interese comune şi sunt preocupate de bunăstarea Rusiei, Arabiei Saudite, a Orientului Mijlociu şi a întregii lumi.

Întâlnirea celor doi lideri a avut loc pe fondul unei scăderi a preţurilor petrolului, în pofida angajamentului OPEC+ – ţările din Organizaţia statelor exportatoare de petrol (OPEC) şi aliaţii lor, în frunte cu Rusia – de a continua reducerea producţiei.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov a afirmat după convorbiri că va continua cooperarea în cadrul OPEC+, dar nu a dat detalii cu privire la vizită.

Ministerul Apărării rus a difuzat mai devreme o înregistrare video cu avionul lui Putin, un Iliuşin-96, flancat de avioane de vânătoare Suhoi-35S în timpul zborului din Rusia spre Emiratele Arabe Unite, prima escală în deplasarea preşedintelui rus.

Te-ar mai putea interesa și
ASF susține existența unei contrapărți centrale pentru piața de capital, dar acest demers nu poate fi finalizat fără îndeplinirea condițiilor de autorizare
ASF susține existența unei contrapărți centrale pentru piața de capital, dar acest demers nu poate fi finalizat fără ...
Autoritatea de Supraveghere Financiară sprijină realizarea unei contrapărţi centrale locale (CCP), însă finalizarea acestui demers nu se poate face fără îndeplinirea condiţiilor de......
El Nino ar trebui să țină până în luna iunie, urmând să fie înlocuit de La Nina în a doua jumătate a anului, prognozează meteorologii americani
El Nino ar trebui să țină până în luna iunie, urmând să fie înlocuit de La Nina în a doua jumătate a anului, prognozează ...
Fenomenul meteorologic El Nino ar trebui să se estompeze până în luna iunie, dar ar putea fi înlocuit de La Nina din ...
Ministrul polonez de Externe susține că statele europene ar trebui să-și coordoneze eforturile pentru reducerea prezenței diplomatice ruse
Ministrul polonez de Externe susține că statele europene ar trebui să-și coordoneze eforturile pentru reducerea prezenței ...
Ministrul polonez de Externe, Radoslaw Sikorski (foto), a declarat joi că ţările europene ar trebui să îşi coordoneze ...
Hidroelectrica a primit o singură ofertă pentru retehnologizarea hidrocentralei Vidraru, la a șasea încercare. Firmele sunt însă aceleași
Hidroelectrica a primit o singură ofertă pentru retehnologizarea hidrocentralei Vidraru, la a șasea încercare. Firmele ...
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a primit o singură ofertă de retehnologizare ...