OPEC face presiuni ca din acordul Conferinței COP28 privind schimbările climatice să lipsească expresia „eliminarea combustibililor fosili”

Statele membre ale Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) fac presiuni împotriva încercărilor de a include expresia "eliminarea combustibililor fosili" într-un acord ce ar urma să fie anunţat la Conferinţa ONU privind Schimbările Climatice (COP28), în curs de desfăşurare la Dubai, transmite Reuters, citată de Agerpres.
AGERPRES - S, 09 dec. 2023, 11:33
OPEC face presiuni ca din acordul Conferinței COP28 privind schimbările climatice să lipsească expresia

Cel puţin 80 de ţări cer un acord la COP28 care să ceară o eventuală încetare a utilizării combustibililor fosili, principal sursă de emisii care contribuie la încălzirea globală, pentru a încerca să atingă obiectivul de a limita încălzirea globală la 1,5 grade Celsius. Însă aceste state au dificultăţi în a convinge ţările care se bazează pe veniturile din petrol şi gaze, care în schimb promovează tehnologii precum captarea carbonului, care sunt mai scumpe şi nu au fost încă testate la scară largă.

Într-o scrisoare datată miercuri şi consultată de Reuters, secretarul general al OPEC, kuweitianul Haitham Al Ghais, a cerut statelor membre să respingă exprimările care vizează combustibilii fosili, apreciind că „presiunile nedrepte şi disproporţionate împotriva combustibililor fosili ar putea să ajungă la un punct de cotitură cu consecinţe ireversibile”.

Scrisoarea este adresată celor 13 state membre OPEC, printre care se numără Irakul, Iranul, Emiratele Arabe Unite, care prezidează în acest an conferinţa COP28, şi Arabiei Saudite, care se află în prima linie a opoziţiei pentru renunţarea la combustibilii fosili.

Al Ghais nu a dorit să comenteze această scrisoare dar a spus că OPEC vrea să menţină accentul pe discuţiile pe reducerea emisiilor, spre deosebire de selectarea anumitor surse de energie. „Lumea are nevoie de investiţi mari în toate energiile, inclusiv în hidrocarburi. Tranziţia energetică trebuie să fie corectă, justă şi inclusivă”, a spus Al Ghais.

După o săptămână de discuţi tehnice, negocierile au ajuns acum la nivel de miniştrii înainte de ziua de marţi, când se va încheia summitul de la Dubai, ultima faza în care ţările vor încerca să ajungă la un consens cu privire la limbajul referitor la combustibilii fosili.

Ultima versiune a textului negociat include mai multe opţiuni, de la un acord privind „eliminarea combustibilii fosili în conformitate cu cele mai bune date ştiinţifice”, la eliminarea „combustibililor fosili neschimbaţi” şi până la excludere oricărei referiri la combustibilii fosili.

Întrebat despre scrisoarea OPEC, directorul general de la COP28, Majid Al Suwaidi a evitat termenul „combustibili fosili” dar a spus că Emiratele Arabe Unite, care asigură preşedinţia summitului, vor un acord pentru ca lumea să-şi atingă obiectivul de a limita încălzirea globală la 1,5 grade Celsius.

Ediţia din acest an a Conferinţei ONU privind schimbările climatice (COP28), găzduită de Emiratele Arabe Unite la Dubai, este cea mai amplă conferinţă COP organizată vreodată. Potrivit secretariatului UN Climate Change, 97.372 de persoane sunt înregistrate la faţa locului, inclusiv 52.000 de delegaţi din partea statelor participante, alături de observatori şi circa 4.000 de jurnalişti.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
Exporturile rusești pe cale maritimă de produse petroliere au scăzut ușor în luna mai, potrivit calculelor Reuters
Exporturile rusești pe cale maritimă de produse petroliere au scăzut ușor în luna mai, potrivit calculelor Reuters
Exporturile zilnice ale Rusiei de produse petroliere pe cale maritimă au scăzut cu 0,2% în mai, faţă de aprilie, la 8,016 milioane de tone metrice, perturbările în urma atacurilor dronelor......
Italia intenționează să-și crească forțele armate cu 40.000 de soldați până în 2033
Italia intenționează să-și crească forțele armate cu 40.000 de soldați până în 2033
Italia pregăteşte o reformă majoră a forţelor sale armate, prin care se va introduce un nou sistem naţional de rezervişti ...
Trump anunță că a anulat atacurile aeriene asupra Iranului și dă de înțeles că un acord de pace este aproape
Trump anunță că a anulat atacurile aeriene asupra Iranului și dă de înțeles că un acord de pace este aproape
Preşedintele american Donald Trump a anunţat joi că a ordonat anularea noilor atacuri aeriene împotriva Iranului în ...
FMI a revizuit în scădere estimarea privind creșterea economiei zonei euro în 2026 și în sus prognoza privind inflația
FMI a revizuit în scădere estimarea privind creșterea economiei zonei euro în 2026 și în sus prognoza privind inflația
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a înrăutăţit previziunile privind creşterea economiei zonei euro în acest an şi ...