Premierul bulgar Nikolai Denkov anunță că țara sa nu a ajuns încă la un acord cu Austria în privința intrării în Schengen și că nu acceptă condiții specifice

Premierul bulgar Nikolai Denkov a precizat luni că negocierile aflate în desfăşurare cu Austria încă nu au condus la un acord final cu privire la aderarea Bulgariei la spaţiul Schengen deocamdată cu aeroporturile, relatează agenţia Novinite, transmite Agerpres.
AGERPRES - lun, 11 dec. 2023, 18:31
Premierul bulgar Nikolai Denkov anunță că țara sa nu a ajuns încă la un acord cu Austria în privința intrării în Schengen și că nu acceptă condiții specifice

Vorbind la postul bTV, Denkov a respins posibilitatea ca Bulgaria să accepte în mod exclusiv anumite reguli specifice, făcând referire la cererea guvernului austriac ca România şi Bulgaria să preia migranţi sosiţi în Austria. Premierul bulgar a subliniat că Bulgaria va aplica protocoalele europene stabilite în ce priveşte primirea migranţilor.

Reacţia sa survine după ce ministrul austriac de interne Gerhard Karner a confirmat luni că ţara sa şi-ar putea ridica veto-ul faţă de aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen deocamdată prin acceptarea lor într-un aşa-numit „Air Schengen”, respectiv eliminarea controalelor doar în aeroporturi, nu şi la frontierele terestre, dar a pus o serie de condiţii acestor ţări şi Comisiei Europene.

Austria cere astfel consolidarea protecţiei frontierelor externe ale UE pentru a opri valul de migranţi, inclusiv prin alocarea în acest scop de finanţări europene suplimentare, şi preluarea de către România şi Bulgaria a solicitanţilor de azil sosiţi în Austria, în special afgani şi sirieni.

Fostul ministru bulgar de externe Nadejda Neinski a descris această ultimă condiţie pusă de Austria ca fiind „ilogică, întrucât Bulgaria şi România nu au de ce să îndeplinească vreo condiţie în plus pentru acceptarea lor în Schengen”. „Ar fi o greşeală să legăm subiectul migraţiei şi refugiaţilor cu subiectul Schengen. Legătura între cele două există doar în ce priveşte controlul frontierei, ceea ce este normal”, a explicat fosta titulară a MAE bulgar.

În acest timp, ministrul bulgar al justiţiei, Atanas Slavov, a confirmat poziţia exprimată de premierul Denkov, reafirmând angajamentul Bulgariei numai faţă de regulile europene.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...