Rusia şi Iran pregătesc un acord major

Rusia şi Iranul vor accelera lucrările la un "nou acord interstatal major", a anunţat marţi Ministerul rus de Externe, citat de Reuters.
AGERPRES - mar, 12 dec. 2023, 13:52
Rusia şi Iran pregătesc un acord major

Ministerul nu a detaliat domeniul de aplicare a acordului, care vine pe fondul legăturilor politice, comerciale şi militare crescânde dintre Moscova şi Teheran şi pe care Statele Unite le privesc cu îngrijorare, scrie Agerpres.

Într-un comunicat, Rusia a declarat că miniştrii de externe ai celor două ţări au convenit, într-un apel telefonic luni, să accelereze lucrările la acord, care se afla într-un „înalt stadiu de pregătire”.

Săptămâna trecută, preşedintele Vladimir Putin a purtat cinci ore de discuţii la Kremlin cu preşedintele iranian Ebrahim Raisi.

Ca şi Coreea de Nord, al cărei lider Kim Jong Un s-a întâlnit cu Putin în Extremul Orient al Rusiei în septembrie, Iranul este un inamic declarat al Statelor Unite şi poate oferi Moscovei echipament militar pentru războiul ei din Ucraina, unde Rusia foloseşte pe scară largă drone iraniene.

Kremlinul a declarat luna trecută că Rusia şi Iranul îşi dezvoltă relaţiile, „inclusiv în domeniul cooperării tehnico-militare”, dar a refuzat să comenteze o alegaţie a Casei Albe conform căreia Teheranul ar putea lua în considerare să furnizeze Rusiei rachete balistice, aminteşte Reuters.

Iranul este principalul susţinător al inamicului Israelului, Hamas. Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a vorbit la telefon cu Putin duminică şi şi-a exprimat „dezaprobarea puternică” faţă de cooperarea „periculoasă” a Rusiei cu Iranul.

Potrivit autorităţilor iraniene, cooperarea militară cu Rusia se extinde pe zi ce trece. Iranul a declarat luna trecută că a finalizat aranjamentele pentru ca Rusia să îi furnizeze avioane de luptă Su-35, elicoptere de atac Mi-28 şi avioane de antrenament pentru piloţi Yak-130.

Te-ar mai putea interesa și
Grupul polonez R.Power va construi al doilea proiect al său cu baterii BESS de mare capacitate din România, tot în județul Olt
Grupul polonez R.Power va construi al doilea proiect al său cu baterii BESS de mare capacitate din România, tot în județul ...
Producătorul independent de energie R.Power a anunțat astăzi că avansează cu dezvoltarea celui de-al doilea proiect de sistem de stocare a energiei în baterii (BESS) de mare capacitate din......
Update: E oficial! PSD a decis să intre la guvernare. Anunțul făcut de Grindeanu
Update: E oficial! PSD a decis să intre la guvernare. Anunțul făcut de Grindeanu
Update: Președintele social-democraților, Sorin Grindeanu, a făcut, miercuri seară, declarații după ședința Consiliului ...
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere predictibilitate legislativă și dialog cu statul: “Nu putem să oprim războaiele din jur, dar putem să facem multe lucruri aici, la noi acasă”
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere ...
Petromidia, cea mai mare rafinărie din România, și-a reorientat livrările de carburanți preponderent către piața internă, ...
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a semnat, ...