Ungaria este aproape de un acord cu fondul suveran de investiţii din Qatar pentru preluarea Aeroportului din Budapesta

Ungaria vrea să atragă fondul suveran de investiţii din Qatar (QIA) în consorţiul pe care Guvernul Orban îl pune la punct pentru a prelua aeroportul internaţional de la Budapesta, transmite Bloomberg.
AGERPRES - mar, 12 dec. 2023, 15:59
Ungaria este aproape de un acord cu fondul suveran de investiţii din Qatar pentru preluarea Aeroportului din Budapesta

Un acord privind preluarea acestui aeroport este pe punctul de a fi finalizat însă semnarea contractului ar putea să fie amânată pentru anul următor, deoarece cumpărătorii trebuie să cadă de acord asupra preţului cu actualii acţionari şi simultan cu 10 deţinători de obligaţiuni, a declarat ministrul ungar al Dezvoltării Economice, Marton Nagy, într-un interviu acordat luni pentru Bloomberg, scrie Agerpres.

„Este o negociere foarte complexă”, a declarat oficialul ungar. Potrivit acestuia, Guvernul de la Budapesta vrea să ajungă la un acord care să includă „un preţ competitiv bazat pe valorile de pe piaţă”.

Ungaria a decis să se alieze cu grupul francez de infrastructură Vinci SA în prima fază a operaţiunii de preluare a aeroportului de la Budapesta, astfel ca la final un vehicul deţinut de statul ungar să deţină o participaţie de 51%. Fondul suveran Qatar Investment Authority ar putea să se alăture ulterior fie ca investitor financiar fie ca investitor strategic, a apreciat Marton Nagy.

După ce achiziţia se va finaliza, statul ungar are de gând să extindă aeroportul de la Budapesta prin construcţia celui de-al treilea terminal şi să majoreze capacitatea pentru pasageri şi marfă, a adăugat Marton Nagy.

Grupul francez Vinci SA şi vehiculul deţinut de statul ungar Corvinus International Investment Zrt. au solicitat luna trecută aprobarea Uniunii Europene pentru preluarea aeroportului de la Budapesta. Executivul ungar îşi doreşte de mult să preia acest aeroport dar a fost forţat să renunţe la tentativele anterioare de preluare din lipsa banilor.

„Ungaria vrea să genereze sinergii împreună cu un alt investitor, care este atât un operator de aeroport cât şi un dezvoltator, pentru a construi cel de-al treilea terminal”, a spus Nagy.

Premierul ungar Viktor Orban a vehiculat anterior o potenţială implicare a Qatarului în preluarea aeroportului de la Budapesta cu prilejul unui forum organizat în luna mai tocmai în Qatar. Fondul suveran Qatar Investment Authority deţine deja o participaţie la aeroportul londonez Heathrow, care a dobândit recent un nou investitor în fondul suveran de investiţii din Arabia Saudită.

AviAlliance GmbH, operatorul şi cel mai mare acţionar la aeroportul din capitala Ungariei, nu avea iniţial intenţia de a vinde aeroportul. Însă a intrat în discuţii cu Guvernul ungar după ce acesta din urmă a purtat timp de mai mulţi ani o campanie de înlăturare a actualilor acţionari pe motiv că nu investesc suficient în dezvoltarea aeroportului, acuzaţie dezminţită de echipa managerială. În plus, spre deosebire de încercările anterioare, de data aceasta statul ungar a strâns fonduri consistente pentru preluarea aeroportului de la Budapesta după ce a vândut un pachet de 15% din acţiunile subsidiarei ungare a Erste Group Bank AG precum şi un pachet de 35% din acţiunile subsidiarei ungare a Vienna Insurance Group.

„Strategia noastră este aceea de a ne concentra pe logistică şi a construi cel de-al treilea terminal la aeroportul din Budapesta”, a precizat ministrul ungar al Dezvoltării Economice.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO. Ce firme românești produc drone de apărare și cât de pregătită este industria locală după incidentul cu drona rusească din Galați – analiză
FOTO. Ce firme românești produc drone de apărare și cât de pregătită este industria locală după incidentul cu drona ...
Prăbușirea unei drone rusești peste un bloc din Galați, incident soldat cu răniți și pagube materiale, a readus în prim-plan o întrebare care până recent părea teoretică: ce capacități......
Producătorul de aspiratoare Kärcher, cu 3 fabrici în România, trece de 1,2 miliarde de lei afaceri în 2025. Producția merge în toată Europa
Producătorul de aspiratoare Kärcher, cu 3 fabrici în România, trece de 1,2 miliarde de lei afaceri în 2025. Producția ...
Producătorul de aspiratoare Kärcher, cu trei fabrici în Argeş și peste 880 de angajați, raportează în 2025 o cifră ...
Scădere neașteptată pentru Decathlon în România: premieră negativă de la pandemie încoace. Ce s-a întâmplat
Scădere neașteptată pentru Decathlon în România: premieră negativă de la pandemie încoace. Ce s-a întâmplat
Afacerile Roumasport, compania care operează lanțul de magazine Decathlon în România, au scăzut anul trecut cu 0,5% ...
Strategia PepsiCo în lupta cu reticența la consum a românilor și cu creșterea costurilor. Ce se va întâmpla cu prețurile
Strategia PepsiCo în lupta cu reticența la consum a românilor și cu creșterea costurilor. Ce se va întâmpla cu prețurile
Gigantul american PepsiCo, unul dintre cei mai mari producători de băuturi şi snackuri din lume, cu două fabrici în ...