După Ungaria, și Austria anunță că se opune categoric începerii negocierilor de aderare ale Ucrainei și Republicii Moldova la Uniunea Europeană

Cancelarul austriac Karl Nehammer se pronunţă categoric împotriva ''procedurii accelerate'' de aderare la UE pentru Ucraina şi Republica Moldova, a anunţat marţi serviciul de presă al parlamentului austriac, citat de mass-media ucrainene, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 12 dec. 2023, 19:30
După Ungaria, și Austria anunță că se opune categoric începerii negocierilor de aderare ale Ucrainei și Republicii Moldova la Uniunea Europeană

Într-o discuţie cu deputaţi austrieci membri ai comisiei parlamentare pentru afaceri europene, cancelarul austriac a precizat că „Austria nu va fi de acord cu lansarea negocierilor de aderare cu Ucraina în condiţiile actuale”, adăugând că „nu trebuie să existe un tratament preferenţial pentru Ucraina” şi nici pentru Bosnia-Herţegovina, ţară aflată la rândul ei în proces de aderare.

De asemenea, Karl Nehammer i-a reproşat preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, că nu s-a consultat cu statele membre ale UE atunci când a anunţat perspectiva lansării negocierilor de aderare cu Ucraina.

Pe de altă parte, a mai spus cancelarul austriac, pentru ca UE să fie „adaptată” extinderii, ea trebuie mai întâi să implementeze reforme interne.

„În general, Austria continuă să urmeze linia UE în ceea ce priveşte solidaritatea cu Ucraina, dar fără a-şi încălca neutralitatea”, a explicat Nehammer. „Este vorba în primul rând despre asistenţa financiară pentru a sprijini Ucraina”, a completat el.

Deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova se află pe agenda summitului european care se desfăşoară joi şi vineri. Pentru deschiderea acestor negocieri este nevoie de o decizie în unanimitate a liderilor europeni. Premierul ungar Viktor Orban a semnalat că se opune începerii negocierilor de aderare cu Ucraina şi a cerut retragerea acestei teme de pe agenda summitului european.

Te-ar mai putea interesa și
Grupul BRD a înregistrat un profit net de aproape 1,18 miliarde lei în primele 9 luni, în creştere cu 1,55%
Grupul BRD a înregistrat un profit net de aproape 1,18 miliarde lei în primele 9 luni, în creştere cu 1,55%
Grupul BRD a înregistrat un profit net de 1,176 miliarde lei în primele nouă luni ale acestui an, în creştere cu 1,55% faţă de aceeaşi perioadă din 2025, când a raportat un rezultat net de......
Judeţul Harghita, inclus în top 100 cele mai bune poveşti de turism sustenabil din lume
Judeţul Harghita, inclus în top 100 cele mai bune poveşti de turism sustenabil din lume
Judeţul Harghita a fost inclus în selecţia TOP 100 Stories 2026 a organizaţiei Green Destinations, cu programul de dezvoltare ...
Alro a semnat o facilitate de credit sindicalizată în valoare de 260 milioane de dolari sub coordonarea BCR
Alro a semnat o facilitate de credit sindicalizată în valoare de 260 milioane de dolari sub coordonarea BCR
Producătorul de aluminiu Alro a semnat o facilitate de credit sindicalizată în valoare de 260 de milioane de dolari, sub ...
Gigantul american Carlyle a vândut Black Sea Oil and Gas, cel mai mare producător de gaze noi din Marea Neagră. Cumpărător este Mazarine Energy
Gigantul american Carlyle a vândut Black Sea Oil and Gas, cel mai mare producător de gaze noi din Marea Neagră. Cumpărător ...
Compania globală de investiții Carlyle și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare  anunță că au ajuns ...