Proprietarul Zara, Inditex, anunţă un profit mai mare cu 32,5% în primele nouă luni

Grupul spaniol Inditex, proprietarul magazinelor Zara, a raportat miercuri o creştere de 32,5% a profitului net în perioada februarie-octombrie, însă a adăugat că ritmul de creştere a vânzărilor sale a încetinit comparativ cu perioada similară a anului trecut, în contextul în care consumatorii trec printr-o perioadă dificilă, transmite Reuters.
AGERPRES - mie, 13 dec. 2023, 10:55
Proprietarul Zara, Inditex,  anunţă un profit mai mare cu 32,5% în primele nouă luni

Cel mai mare retailer mondial de fashion a înregistrat un profit net de 4,1 miliarde de euro în primele nouă luni, în linie cu aşteptările analiştilor, care mizează în continuare pe capacitatea companiei de a atrage noi cumpărători, scrie Agerpres.

Compania care stă în spatele Zara şi a altor branduri investeşte în magazine mai mari dar mai puţine precum şi în capacităţi logistice care să îi susţină vânzările online şi să poată livra hainele în mai puţine zile decât rivalii, precizează analiştii.

În primele nouă luni, vânzările Inditex (atât în magazine cât şi online) au crescut cu 11% în ritm anual, mai puţin decât avansul de 19% înregistrat în perioada similară a anului trecut, dar mai bine decât performanţele înregistrate de principalul rival H&M.

Comparativ, în prima jumătate a anului, Inditex a realizat o creştere de 13,5% a vânzărilor şi un salt de 40% al profitului net.

În perioada cuprinsă între 1 noiembrie şi 11 decembrie, vânzările Inditex au crescut cu 14% în ritm anual, ceea ce arată un început bun al sezonului de cumpărături de sărbători, în condiţiile în care Zara a oferit reduceri de 40% de Black Friday.

Zilele trecute, Zara a retras o campanie de marketing care includea manechine înfăşurate în alb după ce unii activişti pro-palestinieni au cerut boicotarea retailerului. Compania a informat că regretă „neînţelegerile” din jurul campaniei sale de marketing.

Pe lângă Zara, Inditex deţine şi lanţurile de magazine Massimo Dutti, Pull & Bear, Bershka, Stradivarius şi Oysho.

Te-ar mai putea interesa și
Decizia care ar provoca un cutremur în Europa. Trump se declară în favoarea unei interdicţii la exporturile de motorină din SUA
Decizia care ar provoca un cutremur în Europa. Trump se declară în favoarea unei interdicţii la exporturile de motorină ...
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, s-a declarat marţi favorabil unei interdicţii privind exporturile de motorină americană, în condiţiile în care preţurile carburanţilor au crescut......
Redeschiderea Strâmtorii Ormuz – Ce condiţii a pus Iranul Statelor Unite
Redeschiderea Strâmtorii Ormuz – Ce condiţii a pus Iranul Statelor Unite
Şeful diplomaţiei iraniene, Abbas Araghchi, s-a întâlnit marţi, la New York, cu trimisul special american Steve Witkoff, ...
Peste un sfert de milion de lei pentru investițiile IMM-urilor, nerambursabili: cum funcționează programul SME-Eco-Tech
Peste un sfert de milion de lei pentru investițiile IMM-urilor, nerambursabili: cum funcționează programul SME-Eco-Tech
IMM-urile care vor să investească în tehnologii mai eficiente, reducerea consumului de energie sau digitalizarea activității ...
EXCLUSIV Primul „unicorn” din Serbia și un gigant elvețian vor să vândă RCA în România. Au depus primele acte. Ce șoferi vor ținti cu sistemul lor special – CONFIRMARE
EXCLUSIV Primul „unicorn” din Serbia și un gigant elvețian vor să vândă RCA în România. Au depus primele ...
O entitate formată de startup-ul tech Ominimo și compania de asigurări Zurich Insurance (prin subsidiara sa din Germania) ...