„Document istoric” – COP28 lansează un apel pentru „tranziţia” spre renunţarea la combustibilii fosili

Pentru prima dată la o conferinţă ONU privind schimbările climatice, comunitatea internaţională solicită o ''tranziţie de la combustibilii fosili în sistemele energetice'' în declaraţia finală, informează DPA.
AGERPRES - mie, 13 dec. 2023, 14:42

Textul declaraţiei COP28 a fost publicat de preşedinţia conferinţei, deţinută de Emiratele Arabe Unite (UAE), miercuri dimineaţă şi adoptat în plen câteva ore mai târziu. Documentul de 21 de pagini solicită ţărilor să se îndepărteze de combustibilii fosili în sistemele lor energetice, scrie Agerpres.

În aplauzele participanţilor, preşedintele COP 28, Sultan al-Jaber a vorbit despre un ”document istoric”.

”Generaţiile viitoare nu vă vor cunoaşte probabil numele, dar vă vor fi recunoscătoare fiecăruia dintre voi”, a spus al-Jaber.

Planul convenit este de a considera obiectivul de 1,5 grade Celsius drept realizabil. Este vorba despre obiectivul asupra căruia s-a convenit la nivel internaţional la Paris în 2015 şi care stabileşte limitarea încălzirii globale la 1,5 grade Celsius faţă de epoca preindustrială. Numeroşi experţi în domeniul climei, precum şi ecologişti şi-au exprimat temeri în legătură cu posibilitatea realizării acestui obiectiv.

Peste 100 de state au solicitat anterior o formulare mai cuprinzătoare şi anume eliminarea progresivă a combustibililor fosili. Cu toate acestea, textul lasă loc unor alte posibilităţi – cum ar fi folosirea în continuare a gazului, precum şi utilizarea unor tehnologii controversate pentru depozitarea şi captarea CO2.

Al-Jaber a avertizat că ”un acord este bun doar dacă este şi implementat”.

Textul include totodată obiectivul triplării capacităţii energiilor regenerabile până în 2030 şi dublarea ritmului eficienţei energetice în acceaşi perioadă. Ţările membre G20 şi-au exprimat deja angajamentul în acest sens.

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune Bolojan la final de PNRR despre ce s-a întâmplat la Sănătate
Ce spune Bolojan la final de PNRR despre ce s-a întâmplat la Sănătate
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, luni, la inaugurarea noului Centru chirurgical cardiovascular din cadrul Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu......
Numărul autorizaţiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 11,6%, în primele şapte luni – date INS
Numărul autorizaţiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 11,6%, în primele şapte ...
Numărul autorizaţiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale în primele şapte luni ale anului, respectiv ...
Părinții au început mai devreme cumpărăturile pentru școală. Una din 10 comenzi e achitată în rate
Părinții au început mai devreme cumpărăturile pentru școală. Una din 10 comenzi e achitată în rate
Pregătirile pentru noul an școlar au început mai devreme, iar ritmul cumpărăturilor crește pe măsură ce se apropie ...
Poliţia vrea să cumpere 736 de maşini. Câţi bani vrea să dea pe „autovehicule pentru munca operativă”
Poliţia vrea să cumpere 736 de maşini. Câţi bani vrea să dea pe „autovehicule pentru munca operativă”
Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă pe SEAP licitaţie în vederea achiziţionării a până la 736 de autovehicule ...