Primul Airbus A330 înregistrat în România a aterizat la București. HiSky va folosi avionul pentru zboruri regulate spre SUA

Prima aeronavă wide-body a intrat oficial în flota companiei HiSky, odată cu aterizarea pe aeroportul Henri Coandă. Aeronava, care poartă numărul de înregistrare YR-KID, este singura de acest tip operată de o companie din România.
Andrada Ghira - mie, 20 dec. 2023, 13:39
Primul Airbus A330 înregistrat în România a aterizat la București. HiSky va folosi avionul pentru zboruri regulate spre SUA

Odată cu recepționarea celui de-al optulea aparat de zbor din flotă, HiSky dobândește capabilitatea de a efectua zboruri regulate lung curier și intră în galeria selectă a companiilor din Europa cu care pasagerii pot călători, fără escală, către orice continent. Recent, compania a anunțat și că a primit undă verde pentru zborurile spre Statele Unite ale Americii.

Airbus A330-200 este unul dintre cele mai populare modele wide-body și se regăsește în flotele celor mai prestigioși operatori aerieni din lume. Cu o eficiență operațională în serviciu de 99.4%, și sistemul avansat de comandă fly-by-wire, aceasta aeronavă modernă și eficientă este apreciată, în principal, pentru fiabilitatea și performanțele sale, mai ales pentru călătorii de lungă durată.

În versiunea aleasă de HiSky, aeronava este propulsată de două motoare puternice Rolls Royce Trent 772B și atinge o viteză de croazieră de 870 km/h, cu o autonomie de până la 14 ore de zbor neîntrerupt. Cu o lungime totală de 58,8 m și o anvergură de 60,3 m, A330-200 oferă un spațiu generos și în cabină, cu o configurație cu două culoare, care asigură un confort superior pasagerilor, chiar și pe distanțe lungi. Cabina este proiectată pentru a maximiza spațiul personal, oferind scaune mai largi și mai mult loc pentru picioare. Aeronava HiSky are o configurație cu două clase de servicii, business și economic, iar pasagerii care vor călători cu A330-200 se vor putea bucura, de asemenea de un sistem de entertainment la bord, cu ecrane individuale pentru care vor putea alege conținut dintr-o gamă largă de filme și muzică.

Încheiem, în curând, un an extrem de productiv pentru echipa HiSky, cu recorduri de pasageri, o poziție sus în topul principalelor companii care operează în România, trei noi aeronave în flotă și un număr mare de destinații în program. Pentru 2024, aeronava wide body și autorizarea pentru zboruri către SUA conturează perspective cu atât mai interesante și abia așteptăm să le împărtășim cu pasagerii noștri”,  spune Iulian Scorpan (foto), CEO HiSky.

Destinațiile și programul zborurilor regulate pe care compania le va efectua cu noua aeronavă vor fi anunțate în perioada următoare.

Noul Airbus A330 este cea de-a opta aeronavă care intră în flota HiSky. Până în acest moment, compania aeriană a operat 7 aeronave Airbus din familia A320, respectiv o aeronavă A319, patru aeronave A320 și două A321 neo, de producție 2023.

Te-ar mai putea interesa și
Trump amenință ca va bombarda misteriosul Munte al Târnăcopului, în care se bănuiește că se află un important complex militar iranian
Trump amenință ca va bombarda misteriosul Munte al Târnăcopului, în care se bănuiește că se află un important complex ...
Preşedintele american Donald Trump a indicat luni Muntele Târnăcopului ("Pickaxe Mountain") din Iran, un complex militar subteran puternic fortificat în apropierea uzinei nucleare de la Natanz,......
Cale ferată România – Ucraina: CFR SA a semnat contractul pentru reabilitarea podului feroviar de pe linia Dărmănești – Vicșani – Frontieră
Cale ferată România – Ucraina: CFR SA a semnat contractul pentru reabilitarea podului feroviar de pe linia Dărmănești ...
CFR SA a anunțat marți că a semnat contractul de proiectare și execuție pentru obiectivul „Reabilitarea liniei de ...
Nicuşor Dan: În momentul de faţă nu există un prim-ministru care să strângă majoritatea
Nicuşor Dan: În momentul de faţă nu există un prim-ministru care să strângă majoritatea
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, că nu a desemnat un candidat pentru funcţia de premier pentru că nu există ...
CNAIR a revizuit bugetul pe 2026, renunânțând la peste 500 de angajări – secretar de stat
CNAIR a revizuit bugetul pe 2026, renunânțând la peste 500 de angajări – secretar de stat
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a revenit cu un buget refăcut, fără cele peste ...