Ministrul polonez de Externe Radoslaw Sikorski: Occidentul trebuie să-și mobilizeze economiile pentru a înarma Ucraina

Noul ministru polonez de Externe, Radoslaw Sikorski, aflat vineri în vizită oficială la Kiev, a îndemnat Uniunea Europeană şi SUA să-şi "mobilizeze" economiile şi capacităţile de producţie militară pentru a ajuta Ucraina să câştige războiul cu Rusia, care "a trecut la o economie de război", relatează France Presse, transmite Agerpres.
AGERPRES - vin, 22 dec. 2023, 22:21
Ministrul polonez de Externe Radoslaw Sikorski: Occidentul trebuie să-și mobilizeze economiile pentru a înarma Ucraina

„Nu putem permite Rusiei să producă mai mult (decât Occidentul) pe baza unei economii mult mai mici (…) Dacă Occidentul se mobilizează, n-am nicio îndoială asupra victoriei sale, dar trebuie să înceapă în sfârşit să se mobilizeze”, a indicat Sikorski, în contextul în care în Occident au început să apară ezitări cu privire la continuarea ajutorului pentru Ucraina.

Ucraina şi Polonia vor găsi modalităţi astfel încât companiile lor din sectorul de apărare „să facă mult mai mult decât astăzi, să crească producţia militară de care este mare nevoie”, a mai spus ministrul polonez de externe, care a susţinut la Kiev două conferinţe de presă, una comună cu omologul său ucrainean, Dmitro Kuleba, şi cealaltă separat la ambasada Poloniei.

„Este vorba despre ce putem face împreună pentru a produce suficiente echipamente militare şi muniţii pentru a-l trimite pe (preşedintele rus Vladimir) Putin înapoi acolo unde îi este locul, în Rusia”, a insistat ministrul polonez.

El a estimat că „impasul” în care a ajuns situaţia pe front, unde, după contraofensiva eşuată, trupele ucrainene sunt acum mai mult în defensivă, este un „test” pentru prietenia între Varşovia şi Kiev, pusă la încercare în ultimele luni după ce Polonia nu a mai acceptat accesul liber al cerealelor ucrainene pe piaţa sa şi transportatorii rutieri polonezi au blocat puncte de frontieră cu Ucraina, într-un protest faţă de concurenţa neloială făcută de transportatorii ucraineni.

Considerând la rândul său vizita lui Radoslaw Sikorski la Kiev drept un „semn de prietenie” şi – fiind prima sa vizită externă după numire – „un semn de respect faţă de Ucraina”, ministrul Dmitro Kuleba s-a declarat încrezător că cele două ţări, al căror „duşman comun” este Rusia, vor soluţiona divergenţele apărute în cele două chestiuni de natură economică şi comercială.

Ministrul polonez a avut o întâlnire şi cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, al cărui birou a transmis după întrevedere că cei doi au discutat despre cooperarea militară, inclusiv crearea de capacităţi comune de producţie în acest sector, şi au convenit să dea „un nou elan” relaţiilor dintre ţările lor.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Vârful turismului în Uniunea Europeană se înregistrează în iulie şi august – Eurostat
Vârful turismului în Uniunea Europeană se înregistrează în iulie şi august – Eurostat
Anul trecut, 31,1% din totalul nopţilor petrecute în unităţile de cazare turistică din Uniunea Europeană au avut loc în două cele mai aglomerate luni, iar acestea au fost iulie şi august......
Ucraina loveşte opt petroliere din „flota fantomă” a Rusiei, care livrau combustibili în Crimeea
Ucraina loveşte opt petroliere din „flota fantomă” a Rusiei, care livrau combustibili în Crimeea
Drone ucrainene au lovit luni noaptea în Marea Azov opt petroliere din aşa-numita "flotă fantomă" a Rusiei, care livrau ...
Ungaria: Parlamentul dezbate amendamentele constituţionale pentru a destructura „sistemul” Orban, ce protestează împotriva „tiraniei” actualei puteri
Ungaria: Parlamentul dezbate amendamentele constituţionale pentru a destructura „sistemul” Orban, ce protestează ...
Parlamentul ungar începe marţi să discute o serie de amendamente constituţionale menite să destructureze "sistemul" ...
Bani de urgență de la UE: Parlamentul European a aprobat ajutorul pentru România după inundațiile grave care au blocat Salina Praid
Bani de urgență de la UE: Parlamentul European a aprobat ajutorul pentru România după inundațiile grave care au blocat ...
Parlamentul European a aprobat, marţi, utilizarea a 144,1 milioane euro din fonduri UE pentru a sprijini România, Spania ...