Aproape 21.000 de persoane au fost ucise în Gaza de la începutul represaliilor israeliene, a anunțat Ministerul Sănătății al Hamas. Astăzi au fost tăiate din nou comunicațiile

20.915 persoane au fost ucise şi 54.918 rănite în loviturile israeliene asupra Gazei începând din 7 octombrie, a anunţat marţi Ministerul Sănătăţii al Hamas în Gaza, citat de Reuters şi France Presse, transmite Agerpres.
AGERPRES - mar, 26 dec. 2023, 22:04
Aproape 21.000 de persoane au fost ucise în Gaza de la începutul represaliilor israeliene, a anunțat Ministerul Sănătății al Hamas. Astăzi au fost tăiate din nou comunicațiile

Ministerul a adăugat că 241 de palestinieni au fost ucişi în ultimele 24 de ore şi 382 răniţi.

Printre altele, doi palestinieni au fost ucişi marţi de tiruri trase de armata israeliană în timpul unei incursiuni într-o tabără de refugiaţi din regiunea Hebron, în sudul Cisiordaniei ocupate, a anunţat Ministerul palestinian al Sănătăţii, la Ramallah, în Cisiordania, citat de France Presse.

Cei doi palestinieni, în vârstă de 17 şi, respectiv, 31 de ani, au fost ucişi de focul soldaţilor israelieni în timpul unei operaţiuni militare în tabăra de refugiaţi Fawwar, la sud de Hebron, potrivit ministerului palestinian.

Niciun comentariu nu a putut fi obţinut imediat de la armata israeliană.

Peste 300 de palestinieni din Cisiordania ocupată au fost ucişi de soldaţi şi, în unele cazuri, de colonişti israelieni de la izbucnirea războiului dintre Israel şi Hamas în Fâşia Gaza la 7 octombrie, potrivit unui bilanţ al guvernului palestinian.

Comunicații întrerupte

Compania palestiniană de telecomunicaţii Paltel a anunţat marţi o nouă întrerupere a telecomunicaţiilor în Fâşia Gaza, a patra de la începutul războiului dintre Israel şi Hamas pe 7 octombrie, relatează AFP.

„Regretăm să anunţăm o întrerupere totală a serviciilor de telecomunicaţii fixe şi de internet (..) în Fâşia Gaza din cauza continuării agresiunii”, a indicat compania într-un comunicat, adăugând că echipele sale tehnice „lucrează pentru restabilirea serviciilor, în pofida condiţiilor periculoase de pe teren”.

 

Te-ar mai putea interesa și
Primele șase economii ale UE sunt de acord cu introducerea unui sistem centralizat de supraveghere a piețelor financiare
Primele șase economii ale UE sunt de acord cu introducerea unui sistem centralizat de supraveghere a piețelor financiare
Miniştrii de Finanţe din primele şase economii din Uniunea Europeană au convenit o poziţie comună la propunerea Comisiei Europene privind supervizarea pieţei de capital, a anunţat vineri......
Romgaz cumpără combinatul chimic Azomureș, într-o tranzacție totală de 46 mil. euro plus maximum 119 mil. lei
Romgaz cumpără combinatul chimic Azomureș, într-o tranzacție totală de 46 mil. euro plus maximum 119 mil. lei
Romgaz preia combinatul chimic Azomureș, cel mai mare producător de îngrășăminte din România, după ce Consiliul de ...
Petromidia, cea mai mare rafinărie din România, a trecut pe profit în primul trimestru al anului 2026
Petromidia, cea mai mare rafinărie din România, a trecut pe profit în primul trimestru al anului 2026
Rompetrol Rafinare, operatorul rafinăriilor Petromidia și Vega, a raporttat rezultatele financiare în creștere în primul ...
Christian Tour a atras 149 de milioane de lei prin Oferta Publică Inițială care s-a încheiat ieri. Banii vor merge spre achiziții, extindere și transformare digitală
Christian Tour a atras 149 de milioane de lei prin Oferta Publică Inițială care s-a încheiat ieri. Banii vor merge spre ...
Christian ‘76 Tour S.A. a încheiat cu succes Oferta Publică Inițială derulată în perioada 21–28 mai 2026, informează ...