SUA discută cu Israel despre trecerea la „o fază diferită” a războiului din Gaza

Consilierul pentru securitate naţională al preşedinţiei SUA, Jake Sullivan, şi ministrul israelian al afacerilor strategice, Ron Dermer, au discutat marţi despre trecerea Israelului la "o fază diferită" a războiului său împotriva Hamas în Fâşia Gaza, potrivit unui responsabil american, scrie AFP.
AGERPRES - mie, 27 dec. 2023, 07:22
SUA discută cu Israel despre trecerea la

Jake Sullivan a discutat cu acest apropiat al premierului Benjamin Netanyahu despre „trecerea la o nouă fază a războiului pentru a se concentra asupra unor ţinte importante ale Hamas”, potrivit acestui responsabil al executivului american, sub protecţia anonimatului.

În cursul convorbirii au fost discutaţi, de asemenea, „paşii practici pentru a îmbunătăţi situaţia umanitară şi a minimiza prejudiciul cauzat civililor”, precum şi „eforturile” pentru a favoriza eliberarea ostaticilor aflaţi încă în mâinile mişcării islamiste palestiniene Hamas, scrie Agerpres.

Aliat istoric al Israelului, SUA insistă din ce în ce mai mult ca Israelul să favorizeze operaţiuni mai direcţionate, iar preşedintele democrat Joe Biden şi-a exprimat public dezacordurile cu guvernul conservator condus de Benjamin Netanyahu.

Marţi mai devreme, în timp ce armata israeliană îşi intensifica loviturile mortale asupra Fâşiei Gaza, şeful său de stat-major, Herzi Halevi, a afirmat că războiul va dura „încă multe luni”.

Marţi, aceşti înalţi responsabili au discutat şi despre necesitatea „de a pregăti ziua de după, inclusiv chestiunea guvernării şi securităţii Fâşiei Gaza, despre un orizont politic pentru palestinieni şi o continuare a lucrărilor de normalizare”, a mai declarat un oficial al Casei Albe.

Războiul dintre Israel şi Hamas a pus în aşteptare discuţiile cu privire la un posibil acord de normalizare între Israel şi Arabia Saudită, despre care prinţul moştenitor saudit, Mohammed bin Salman, a spus în septembrie că se „apropie” pe zi ce trece, reaminteşte AFP.

Te-ar mai putea interesa și
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea de Supraveghere Financiară(ASF). Potrivit președintelui Autorității,......
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...
Simtel Team va construi o centrală fotovoltaică nouă în Ardeal pentru grupul austriac Wien Energie
Simtel Team va construi o centrală fotovoltaică nouă în Ardeal pentru grupul austriac Wien Energie
Conducerea Simtel Team S.A. informează piață de capital cu privire la semnarea unui contract de inginerie, achiziții ...