Director în Ministerul Proiectelor Europene, trimis în judecată după ce a perceput taxă din salariul subordonaţilor – DNA

Dragoş Adrian Iorga, director în cadrul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a fost trimis în judecată de DNA într-un dosar în care este acuzat că lua mită de la subordonaţi, sub forma unei taxe din salariu.
AGERPRES - J, 28 dec. 2023, 11:37
Director în Ministerul Proiectelor Europene, trimis în judecată după ce a perceput taxă din salariul subordonaţilor - DNA

Potrivit unui comunicat al DNA, Dragoş Adrian Iorga, la data faptelor director al Organismului Intermediar Regional pentru Programe Europene Capital Uman – Regiunea Bucureşti-Ilfov, instituţie aflată în subordinea Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, este acuzat de luare de mită (două fapte ambele în formă continuată) şi folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii (două fapte), scrie Agerpres.

Procurorii notează că, la începutul anului 2021, Dragoş Adrian Iorga ar fi „ajutat” două persoane prin remiterea nelegală a subiectelor şi răspunsurilor corecte să ocupe, prin concurs, două posturi în cadrul unui proiect derulat prin Organismul Intermediar Regional Bucureşti-Ilfov.

În schimbul acestor „servicii”, anchetatorii spun că Iorga ar fi pretins de la cele două persoane, martori în cauză, câte 1.500 lei lunar, de la data primirii primului salariu până la data de 30 noiembrie 2023 (data finalizării proiectului), aspecte cu care cele două persoane ar fi fost de acord.

Conform înţelegerii, în perioada martie 2021 – octombrie 2023, Dragoş Adrian Iorga ar fi primit de la cele două persoane suma totală de 75.600 lei.

În timpul anchetei, DNA a efectuat percheziţii la domiciliul şi biroul lui Iorga din Bucureşti, fiind ridicate, printre altele, următoarele: 174.600 lei, 10.000 de dolari şi 11.000 euro, lingouri din aur în greutate totală de 65,2 grame.

Dosarul se va judeca la Tribunalul Bucureşti.

Te-ar mai putea interesa și
Kia Romauto intră pe nișa GPL în România. Concurență pentru Dacia și Renault
Kia Romauto intră pe nișa GPL în România. Concurență pentru Dacia și Renault
Kia Romauto, importatorul mărcii Kia pe piața locală, își diversifică portofoliul comercial printr-o nouă linie de business axată pe reducerea costurilor de exploatare prin instalarea......
Ahold Delhaize, proprietarul Mega Image și Profi, a adus 64 milioane de euro la business-ul din România
Ahold Delhaize, proprietarul Mega Image și Profi, a adus 64 milioane de euro la business-ul din România
Retailerul olandezo-belgian Ahold Delhaize, proprietarul lanțurilor Mega Image și Profi, și-a capitalizat firma din România ...
FOTO Conturile de pensie a 8,3 milioane de români au explodat după demiterea Guvernului Bolojan. Plusul din Pilonul 2 este de trei ori cât inflația. Cât aveți în plus și care e reversul medaliei
FOTO Conturile de pensie a 8,3 milioane de români au explodat după demiterea Guvernului Bolojan. Plusul din Pilonul 2 este ...
Sumele deținute de cei peste 8,3 milioane de români cu contribuție obligatorie în sistemul de pensii administrate privat ...
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, pentru înființarea unui nou broker
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, ...
Cosmin Angheluță, profesionist cu o experiență de peste 25 de ani în asigurări și fost director adjunct al Gothaer, ...