ONRC: 6.081 de companii și PFA-uri au intrat în insolvență în primele 11 luni din 2023

Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă a crescut cu 0,98% în primele 11 luni din 2023, comparativ cu perioada similară a anului trecut, fiind înregistrate 6.081 de insolvenţe, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 28 dec. 2023, 19:39
ONRC: 6.081 de companii și PFA-uri au intrat în insolvență în primele 11 luni din 2023

Cele mai multe firme şi PFA intrate în insolvenţă au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 1.187, număr în creştere cu 14,13% faţă de perioada ianuarie-noiembrie 2022.

Pe locurile următoare în ierarhia insolvenţelor se află judeţele Bihor, cu 529 insolvenţe (plus 5,17%), Cluj – 359 (minus 16,32%), Timiş – 300 (plus 14,94%) şi Constanţa – 284 (plus 24,56%).

Cele mai puţine insolvenţe s-au consemnat în judeţele Covasna – 21 (minus 25%), Harghita – 28 (plus 7,69%), Botoşani – 31 (plus 34,78%) şi Mehedinţi – 35 (minus 23,91%).

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvenţe s-a înregistrat în comerţul cu ridicata, amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 1.630 (minus 1,15% comparativ cu perioada ianuarie-noiembrie 2022), construcţii – 1.208 (plus 3,6%) şi în industria prelucrătoare – 729 (minus 4,46%).

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Când și cum va fi dat în trafic ultimul lot în construcție. Estimările șefului CNAIR
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Când și cum va fi dat în trafic ultimul lot în construcție. Estimările șefului CNAIR
Lucrările pe lotul 1 (Joița - Corbeanca) al A0 Nord au ajuns la un stadiu fizic de 82%, anunță sâmbătă Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a......
Bruxelles-ul a selectat 46 de noi proiecte strategice în domeniul mineralelor critice în Europa. România are două
Bruxelles-ul a selectat 46 de noi proiecte strategice în domeniul mineralelor critice în Europa. România are două
Comisia Europeană a selectat 46 de noi proiecte strategice în 16 state membre pentru a diversifica sursele de materii prime ...
Meta interzice reclamele pentru TikTok pe Facebook şi Instagram în Statele Unite şi alte şase ţări
Meta interzice reclamele pentru TikTok pe Facebook şi Instagram în Statele Unite şi alte şase ţări
Meta Platforms, compania care deţine Facebook şi Instagram, a interzis publicitatea pentru TikTok şi alte servicii ale ...
Luca Niculescu, despre aderarea României la OCDE: Tehnic vorbind, suntem gata. Mai este un mic detaliu pe care trebuie să-l rezolvăm şi pe care îl vom rezolva dacă vom avea Guvern
Luca Niculescu, despre aderarea României la OCDE: Tehnic vorbind, suntem gata. Mai este un mic detaliu pe care trebuie să-l ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, negociator pentru aderarea României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare ...