Procedura penală împotriva fostului șef al Volkswagen implicat în scandalul Dieselgate a fost reluată

Fostul șef al grupului Volkswagen, Martin Winterkorn, precum și alți șapte angajați ai companiei au primit o veste proastă în ultimele zile ale anului 2023. Dieselgate revine în Germania.
Robert Stan - vin, 29 dec. 2023, 11:26
Procedura penală împotriva fostului șef al Volkswagen implicat în scandalul Dieselgate a fost reluată

La cererea procurorilor, tribunalul regional din Braunschweig a redeschis ancheta penală împotriva lui Martin Winterkorn, președinte al grupului Volkswagen până când a fost înlăturat din funcție în urma scandalului de trucare a emisiilor și manipulare a pieței – Dieselgate – din 2015.

Conform oficialilor tribunalului din Braunschweig, alți șapte manageri ai grupului german vor fi, de asemenea, aduși în fața instanței.

În rechizitoriul depus de procuratură în septembrie 2019, inculpatul era acuzat că nu a informat în timp util piața de capital cu privire la instalarea unui dispozitiv neautorizat de manipulare a emisiilor în motoarele diesel. La începutul lunii ianuarie 2021, procedurile împotriva lui Winterkorn, care a fost forțat să demisioneze după izbucnirea scandalului în 2015, au fost suspendate provizoriu din cauza îmbolnăvirii acestuia, dar și pentru că procurorii vizau acuzații chiar mai grave pentru un nou proces.

Până la stoparea procesului, în 2021, Martin Winterkorn a negat în repetate rânduri acuzațiile care i s-au adus și a susținut că nu știa nimic despre instalarea respectivelor dispozitive în motoarele companiei înainte de declanșarea scandalului Dieselgate.

Tribunalul regional din Braunschweig a admis, de asemenea, acuzațiile procurorilor împotriva altor șapte angajați ai grupului Volkswagen. Aceștia sunt acuzați de fraudă și încălcarea legilor concurenței. Unii dintre inculpați sunt, de asemenea, acuzați de o posibilă evaziune fiscală. Instanța nu a menționat numele inculpaților.

Cel mai mare scandal din istoria Volkswagen și, poate, a întregii industrii auto, Dieselgate, a aruncat grupul german într-o criză profundă ale cărei repercursiuni se simt și astăzi. Constructorul auto a evaluat costul „consecințelor problemei diesel” la 32 de miliarde de euro.

Citește și:
– Decizie CJUE în scandalul Dieselgate: Cumpărătorul unui vehicul echipat cu un dispozitiv de manipulare ilicit beneficiază de un drept la reparaţie din partea producătorului dacă i-a provocat prejudicii
– Șeful Volkswagen din timpul scandalului Dieselgate va plăti despăgubiri de 10 mil. euro grupului german – presa

Te-ar mai putea interesa și
Armata americană anunţă că Strâmtoarea Ormuz este „deschisă” şi navele tranzitează calea navigabilă
Armata americană anunţă că Strâmtoarea Ormuz este „deschisă” şi navele tranzitează calea navigabilă
Armata americană a anunţat duminică că Strâmtoarea Ormuz este "deschisă" şi că navele circulă prin strâmtoare, în pofida anunţului făcut de Iran privind închiderea acestei căi......
Transgaz alocă până la 34,05 milioane lei pentru asigurări voluntare de sănătate destinate angajaţilor
Transgaz alocă până la 34,05 milioane lei pentru asigurări voluntare de sănătate destinate angajaţilor
Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz SA intenţionează să încheie un acord-cadru pe o perioadă ...
Bani din MotoGP: Marc Marquez a câştigat Marele Premiu al Germaniei
Bani din MotoGP: Marc Marquez a câştigat Marele Premiu al Germaniei
Pilotul spaniol Marc Marquez (Ducati) a câştigat pentru zecea oară în cariera sa Marele Premiu al Germaniei la MotoGP, ...
FOTO „Automotorul nemuritor”: CFR Călători, nevoit să reintroducă pe o rută tren Malaxa vechi de 80 de ani
FOTO „Automotorul nemuritor”: CFR Călători, nevoit să reintroducă pe o rută tren Malaxa vechi de 80 de ani
CFR Călători a reintrodus pe ruta Slobozia - Ciulnița un automotor Malaxa, după ce s-a defectat trenul care circula în ...