Kremlinul spune că are o listă cu activele occidentale ce vor fi confiscate în eventualitatea confiscării activelor ruseşti

Oficialii de la Kremlin au avertizat vineri Occidentul că există o listă cu active americane, europene şi alte active occidentale care ar urma să fie confiscate, în eventualitatea în care liderii G7 vor decide să dea undă verde unui plan vizând confiscarea unor active în valoare de aproximativ 300 de miliarde de dolari aparţinând Băncii Centrale a Rusiei, care în prezent sunt îngheţate, transmite Reuters.
AGERPRES - vin, 29 dec. 2023, 14:03
Kremlinul spune că are o listă cu activele occidentale ce vor fi confiscate în eventualitatea confiscării activelor ruseşti

Potrivit unor surse din apropierea acestui dosar precum şi unui oficial britanic, la o reuniune ce ar urma să aibă loc în luna februarie 2024, liderii statelor puternic industrializate (G7) vor discuta o nouă doctrină juridică care ar permite confiscarea activelor ruseşti îngheţate.

În replică, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că o astfel de decizie din partea Occidentului ar echivala cu un „furt”, ar încălca legislaţia internaţională şi ar submina sistemul valutar, sistemul financiar mondial şi economia globală.

„Ar fi o lovitură semnificativă dată principalilor parametri ai economiei internaţionale, va submina economia internaţională”, le-a spus Peskov jurnaliştilor. „Ar submina încrederea altor ţări în SUA precum şi în UE în calitate de garanţi economici. De acea, astfel de acţiuni sunt însoţite de consecinţe foarte, foarte serioase”, a mai spus purtătorul de cuvânt.

Întrebat dacă există o listă concretă de active occidentale pe care Rusia ar putea să le confişte ca represalii, Peskov a răspuns: „Da, există”. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului nu a dorit să ofere detalii cu privire la activele aflate pe această listă.

Active în valoare de aproximativ 300 de miliarde de euro aparţinând Băncii centrale a Rusiei sunt în prezent îngheţate în Occident, ca urmare a deciziei Moscovei de a invada Ucraina, în luna februarie 2022. Chiar dacă Banca Rusiei nu a oferit informaţii detaliate cu privire la activele sale care au fost îngheţate, cea mai mare parte a obligaţiunilor şi depozitelor sale sunt denominate în euro, precum şi unele în dolari americani şi lire sterline.

Te-ar mai putea interesa și
Întâlnirea giganţilor AI. Regele Charles e gazda discuţiilor despre inteligenţa artificială şi pericolele tehnologiei
Întâlnirea giganţilor AI. Regele Charles e gazda discuţiilor despre inteligenţa artificială şi pericolele tehnologiei
Regele Charles al III-lea al Marii Britanii va găzdui săptămâna aceasta o întrunire a giganţilor din domeniul inteligenţei artificiale pentru a discuta necesitatea unui set comun de principii......
Discuţii Arabia Saudită – SUA, după atacurile Houthi din Regiune. Prinţul saudit cere ajutor militar de la Trump
Discuţii Arabia Saudită – SUA, după atacurile Houthi din Regiune. Prinţul saudit cere ajutor militar de la Trump
Prinţul moştenitor saudit, Mohammed bin Salman, conducătorul de facto al regatului, a discutat luni, la Jeddah, despre ...
Criză Germania – Economia a încetinit în trimestrul trei din 2026
Criză Germania – Economia a încetinit în trimestrul trei din 2026
Ritmul de creştere al PIB-ului Germaniei a încetinit în trimestrul trei, se arată în raportul lunar dat publicităţii ...
Ajutoare de stat de 52 milioane euro pentru crescătorii de bovine din România afectaţi de creşterea preţurilor la combustibili. Anun de la Comisia Europeană
Ajutoare de stat de 52 milioane euro pentru crescătorii de bovine din România afectaţi de creşterea preţurilor la combustibili. ...
Comisia Europeană a aprobat luni o schemă de ajutoare de stat în valoare de 52 de milioane euro (277 de milioane lei) ...