Aliații din coaliția de guvernare cresc presiunile asupra cancelarului german Olaf Scholz pentru a livra Ucrainei rachete Taurus. Fără succes, deocamdată

Dezbaterea privind livrarea de rachete de croazieră Taurus către Kiev se intensifică în Germania, mai mulţi politicieni cerându-i cancelarului Olaf Scholz să-şi dea acordul, pe fondul ultimelor atacuri aeriene ruseşti masive asupra teritoriului ucrainean, relatează sâmbătă agențiile AFP şi DPA, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 06 ian. 2024, 16:02
Aliații din coaliția de guvernare cresc presiunile asupra cancelarului german Olaf Scholz pentru a livra Ucrainei rachete Taurus. Fără succes, deocamdată

„Livrarea de rachete Taurus către Ucraina ar fi trebuit să aibă loc cu mult timp în urmă”, a declarat sâmbătă Sara Nanni, o purtătoare de cuvânt a grupului Verzilor din Parlament, un partid membru al coaliţiei guvernamentale a social-democratului Olaf Scholz.

„Cea mai eficientă protecţie împotriva atacurilor aeriene ruseşti constă în a atinge ţinte situate pe teritoriul rus şi în teritoriile ocupate din estul Ucrainei, de unde Rusia îşi lansează atacurile”, a declarat ea într-un interviu acordat cotidianului Rheinische Post.

Cu toate acestea, Ucraina nu dispune de astfel de mijloace până acum, în condiţiile în care Berlinul refuză să livreze aceste rachete pe care Kievul le cere de luni de zile, potrivit acesteia.

Promisiunea de a ajuta Ucraina atât timp cât este necesar „pare cinică când Europa” oferă „cu siguranţă suficient pentru ca ea să nu piardă, dar nu suficient pentru a-şi elibera întregul teritoriu”, a declarat pentru acelaşi publicaţie deputata Marie-Agnes Strack-Zimmermann, membră a Partidului Liber-Democrat (FDP), formaţiune din coaliţia guvernamentală şi care cere de câteva luni ca rachete Taurus să fie trimise în Ucraina.

Apelurile în acest sens s-au intensificat în ultimele zile în Germania din partea membrilor acestor două partide, dar şi din partea opoziţiei conservatoare, în condiţiile în care Moscova şi-a intensificat bombardamentele asupra mai multor oraşe ucrainene, inclusiv asupra capitalei Kiev.

Guvernul cancelarului Scholz a fost până în prezent reticent să trimită Ucrainei rachete Taurus, unul dintre motive fiind că aceste rachete care au rază de acţiune de peste 500 de kilometri i-ar permite Kievului să atace teritoriul Rusiei.

Miercuri, purtătorul său de cuvânt, Steffen Hebestreit, a afirmat că poziţia Guvernului nu s-a schimbat. „Observăm situaţia şi acţionăm în consecinţă”, a declarat el într-o conferinţă de presă.

 

Te-ar mai putea interesa și
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, anunță ministrul Educației Mihai Dimian
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, ...
Un număr de 4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori şi directori adjuncţi, înainte de contestaţii, a anunţat, marţi, ministrul......
Colliers România o numeste pe Simona Urse in pozitia de Associate Director | Tenant Services
Colliers România o numeste pe Simona Urse in pozitia de Associate Director | Tenant Services
Compania de consultanță imobiliară Colliers anunță că își extinde echipa de Office Leasing, iar Simona Urse a fost ...
De la Black Friday la Crăciun: cum se schimbă comportamentul de cumpărare în retailul de beauty
De la Black Friday la Crăciun: cum se schimbă comportamentul de cumpărare în retailul de beauty
Perioada dintre Black Friday și Crăciun reprezintă, pentru majoritatea retailerilor de beauty, cel mai intens interval ...
Nazare, ministrul Finanțelor: Mai mult capital pentru companiile românești, o protecție mai bună a investitorilor români și o voce mai puternică pentru România în deciziile europene prin pachetul MISP, pentru integrarea piețelor de capital
Nazare, ministrul Finanțelor: Mai mult capital pentru companiile românești, o protecție mai bună a investitorilor români ...
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, arată într-o intervenție pe una din rețelele de socializare că a susținut ...