Pentru Beijing, favoritul în alegerile din Taiwan reprezintă un „mare pericol”

China l-a descris joi drept un "mare pericol" pe candidatul favorit la preşedinţia Taiwanului, Lai Ching-te, cu câteva zile înainte de un scrutin cheie pe insula revendicată de Beijing, notează AFP.
AGERPRES - J, 11 ian. 2024, 08:51
Pentru Beijing, favoritul în alegerile din Taiwan reprezintă un

Vicepreşedintele taiwanez Lai Ching-te (William Lai), din Partidul Democrat Progresist (PDP, pro-independenţă), este considerat favorit să-i urmeze în funcţie actualei preşedinte Tsai Ing-wen, de asemenea din PDP. Ambii sunt consideraţi bestiile negre ale Beijingului din cauza poziţiilor lor în favoarea independenţei.

„Dacă el (Lai Ching-te) va ajunge la putere, va continua să promoveze activităţile separatiste legate de independenţa Taiwanului”, a afirmat un purtător de cuvânt al biroului chinez responsabil de relaţiile cu insula, Chen Binhua.

Oficialul şi-a exprimat speranţa că taiwanezii vor face „alegerea corectă” la alegerile prezidenţiale de sâmbătă. Lai Ching-te reprezintă „un mare pericol” pentru relaţiile dintre China şi Taiwan, a insistat el, potrivit declaraţiilor sale preluate de agenţia oficială de presă, Xinhua.

China consideră Taiwanul drept una dintre provinciile sale, pe care încă nu a reuşit să o reunească cu restul teritoriului său de la sfârşitul războiului civil chinez, în 1949.

Beijingul susţine că este în favoarea unei reunificări „paşnice” cu insula, ai cărei aproximativ 23 de milioane de locuitori sunt guvernaţi de un sistem democratic. Dar nu a renunţat niciodată la utilizarea forţei militare.

Statutul Taiwanului este unul dintre cele mai explozive subiecte în rivalitatea dintre China şi Statele Unite, principalul susţinător militar al teritoriului.

Statele Unite au indicat miercuri că vor trimite „o delegaţie informală” în Taiwan după alegerile prezidenţiale şi au avertizat Beijingul împotriva oricărui act „provocator” la finalul acestui scrutin.

La începutul acestei săptămâni, responsabili militari chinezi cu rang înalt le-au spus omologilor lor americani că Beijingul „nu va face niciodată compromisuri” în privinţa Taiwanului şi au îndemnat Statele Unite să „înceteze să înarmeze” insula, cu prilejul unor discuţii militare organizate la Washington.

Te-ar mai putea interesa și
Altero, una dintre cele mai importante platforme de comparare a creditelor din țările Baltice, se lansează în România: O singură cerere de credit pentru a compara multiple oferte de finanțare în doar câteva minute
Altero, una dintre cele mai importante platforme de comparare a creditelor din țările Baltice, se lansează în România: ...
Altero, platforma fintech de top din regiunea Baltică, anunță intrarea oficială pe piața din România. Prin lansarea platformei financiare de comparare a creditelor altero.ro, compania își......
Black Friday 2026: Ce trebuie să știe comercianții care vor să vândă pe Trendyol și de ce merită să se înscrie din timp
Black Friday 2026: Ce trebuie să știe comercianții care vor să vândă pe Trendyol și de ce merită să se înscrie din timp
Campania de Black Friday pe Trendyol se desfășoară în perioada 3–15 noiembrie 2026; Comercianții români au înregistrat, ...
Alertă pentru super-puterile lumii. Apel urgent în criza momentului – Ce spune FMI despre „gripa obligațiunilor guvernamentale”
Alertă pentru super-puterile lumii. Apel urgent în criza momentului – Ce spune FMI despre „gripa obligațiunilor ...
Fondul Monetar Internaţional a lansat miercuri un apel urgent către economiile avansate şi alte state pentru reducerea ...
Gazele se tot scumpesc în România și au ajuns la nivelul maxim al ultimilor 4 ani. Tot mai multe voci cer amânarea momentului liberalizării, care ar dubla facturile populației
Gazele se tot scumpesc în România și au ajuns la nivelul maxim al ultimilor 4 ani. Tot mai multe voci cer amânarea momentului ...
Ultimele tranzacții cu gaze din România se fac la prețuri de peste 400 de lei/MWh, de aproape patru ori mai mari decât ...