Marea Britanie vrea să construiască încă o centrală nucleară de mare putere

Guvernul britanic a anunţat joi că are în vedere o altă mare centrală nucleară în ţară, pe lângă proiectele în curs Hinkley Point C, în construcţie, şi Sizewell C, în dezvoltare, ambele derulate de compania energetică franceză EDF, transmite AFP.
AGERPRES - J, 11 ian. 2024, 09:08
Marea Britanie vrea să construiască încă o centrală nucleară de mare putere

Executivul britanic a publicat joi o „foaie de parcurs a energiei nucleare”, care prevede în special „să exploreze construcţia unei noi centrale electrice majore”, potrivit unui comunicat.

Regatul Unit, care urmăreşte neutralitatea carbonului în 2050 şi a pus accent pe securitatea energetică încă de la începutul războiului din Ucraina, caută să accelereze dezvoltarea energiei nucleare, care nu eliberează CO2 în mediu, scrie Agerpres.

Londra, care speră să-şi acopere un sfert din necesarul de electricitate prin energie nucleară până în 2050, construieşte mari centrale tradiţionale, dar vrea să se bazeze şi pe reactoare modulare mici – mai ieftine şi, prin urmare, mai uşor de finanţat, dar care necesită încă ani de dezvoltare.

În octombrie, au fost selectate de către executiv şase companii ca finaliste într-o licitaţie pentru construcţia acestor reactoare nucleare mici, printre care britanicii de la Rolls Royce, precum şi EDF.

Compania energetică franceză, care este din 2009 operatorul parcului nuclear existent dincolo de Canalul Mânecii, a anunţat marţi într-un comunicat că „prevede să investească alte 1,3 miliarde de lire sterline (1,5 miliarde de euro) în cele cinci centrale nucleare în producţie în Regatul Unit în perioada 2024-2026”.

Duminică, Londra a informat despre lansarea unui program de producere a combustibilului de tip HALEU (high assay low enriched uranium), care să alimenteze următoarea generaţie de reactoare nucleare şi care deocamdată este produs doar comercial de Rusia, cu o investiţie de 300 de milioane de euro de lire sterline (348 de milioane de euro).

Anunţul de joi „oferă o anumită speranţă, dar această foaie de parcurs trebuie să devină realitate – şi rapid -, altfel riscăm un alt start fals energetic”, a reacţionat sindicatul GMB într-un comunicat.

La rândul său, ONG-ul Greenpeace UK a criticat „anunţurile grandioase” regulate ale Londrei privind energia nucleară, în speranţa de a atrage investitori pentru a „finanţa această tehnologie a secolului XX”.

Dar „sectorul energetic ştie că argumentele economice în favoarea energiei nucleare lente (de implementat) şi costisitoare pur şi simplu nu rezistă şi că viitorul este (în energiile) regenerabile”, a adăugat Doug Parr de la Greenpeace UK.

Te-ar mai putea interesa și
Compania Hidro Prahova sistează furnizarea apei potabile în orașul Breaza și comuna Adunați, din cauza vijeliei
Compania Hidro Prahova sistează furnizarea apei potabile în orașul Breaza și comuna Adunați, din cauza vijeliei
Alimentarea cu apă potabilă a mai multor zone din oraşul Breaza şi a comunei Adunaţi va fi întreruptă, luni seară, ca urmare a vijeliei şi a întreruperii alimentării cu energie electrică......
Salonul Aeronautic de la Farnborough. Airbus și Boeing și-au asigurat primele comenzi
Salonul Aeronautic de la Farnborough. Airbus și Boeing și-au asigurat primele comenzi
Salonul Aeronautic de la Farnborough, Marea Britanie, s-a deschis luni, Boeing şi Airbus asigurându-şi primele comenzi ...
SUA se arată profund îngrijorate de intenția UE de a impune costuri pentru emisiile de carbon la zborurile internaționale, deși blocul european a făcut concesii
SUA se arată profund îngrijorate de intenția UE de a impune costuri pentru emisiile de carbon la zborurile internaționale, ...
Statele Unite sunt "profund îngrijorate" de planurile Uniunii Europene de a impune costuri ale emisiilor de carbon la unele ...
Bursa de la București a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de joi. Rulajul a depășit 123 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de joi. Rulajul a depășit 123 de milioane ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de luni, iar valoarea totală ...