Producţia de gaze a OMV Petrom s-a redus uşor în ultimul trimestru din 2023

Producţia de gaze a OMV Petrom s-a redus uşor în ultimul trimestru al anului trecut, la 56.200 bep/zi, în scădere cu 5% faţă de trimestrul precedent, când s-a cifrat la 59.500 bep/zi, conform datelor preliminare transmise, joi, Bursei de Valori Bucureşti.
AGERPRES - J, 11 ian. 2024, 10:42
Producţia de gaze a OMV Petrom s-a redus uşor în ultimul trimestru din 2023

Producţia totală de hidrocarburi s-a ridicat la 110.000 bep/zi, în scădere de la 113.500 bep/zi în trimestrul trei, în scădere cu 2,65% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Producţia de ţiţei şi condensat a totalizat 53.700 bep/zi, în coborâre de la 54.000 bep/zi anterior, scrie Agerpres.

Volumul total de vânzări de hidrocarburi a fost, în trimestrul încheiat la 31 decembrie, de 105.700 bep/zi, în scădere de la 107.900 bep/zi în trimestrul anterior, din care 57.100 bep/zi vânzări de ţiţei şi condensat (plus 2,5%) şi 48.600 bep/zi vânzări de gaze naturale (minus 6,9%).

Producţia netă de energie electrică a centralei de la Brazi a totalizat în perioada menţionată 1,71 TWh, faţă de 1,48 TWh în trimestrul III 2023.

OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de aproximativ 43 milioane bep în 2022. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România şi în ţările învecinate prin intermediul a aproximativ 780 benzinării, sub două branduri, OMV şi Petrom.

OMV Petrom este o companie în care acţionarii români deţin peste 42% din acţiuni (din care statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,7%, iar 21,7% sunt deţinute de fondurile de pensii din România, la care se adaugă aproape 500.000 de investitori individuali şi alte entităţi româneşti). OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai companii industriale listate din Austria, deţine 51,2% din acţiunile OMV Petrom, iar restul de 6,4% sunt deţinute de alţi investitori străini. Din totalul acţiunilor OMV Petrom, 28,1% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori din Londra.

Te-ar mai putea interesa și
Nou cartier cu cladiri de beton și sticlă apare în București, pe terenul unei uzine de 130 de ani. Pas înainte făcut azi
Nou cartier cu cladiri de beton și sticlă apare în București, pe terenul unei uzine de 130 de ani. Pas înainte făcut azi
Proiectul de utilitate publică „Cartierul Energiei”, inițiat de Electrocentrale București (ELCEN), face un pas important către implementare. Au fost aprobate oficial cele două Planuri......
Ce spune Ciucu despre ajutorul de la PMB pentru adulţii cu dizabilităţi, după şedinţa CGMB
Ce spune Ciucu despre ajutorul de la PMB pentru adulţii cu dizabilităţi, după şedinţa CGMB
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat vineri că persoanele adulte cu dizabilităţi ar urma să primească ...
Patru focare de variolă ovină și caprină în Tulcea. Autoritățile sunt în alertă
Patru focare de variolă ovină și caprină în Tulcea. Autoritățile sunt în alertă
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a confirmat patru focare de variolă ...
Tichet de energie, bani pentru facturi. Anunţ oficial de la autorităţi – Peste 700.000 de români au luat banii
Tichet de energie, bani pentru facturi. Anunţ oficial de la autorităţi – Peste 700.000 de români au luat banii
Peste 718.000 de consumatori vulnerabili au beneficiat, în luna august, de tichetul de energie, suma totală virată de ...