34 de persoane au fost salvate în ultimele 24 de ore de angajații Salvamont. 18 dintre acestea au ajuns la spital

Un număr de 18 persoane au ajuns la spital, în ultimele 24 de ore, după ce au fost salvate de salvamontişti.
AGERPRES - S, 13 ian. 2024, 13:50
34 de persoane au fost salvate în ultimele 24 de ore de angajații Salvamont. 18 dintre acestea au ajuns la spital

Potrivit Dispeceratului Naţional Salvamont, în ultimele 24 de ore au fost salvate 34 de persoane. Dintre acestea 18 persoane au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital, relatează Agerpres.

În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 33 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor:
* nouă apeluri pentru Salvamont Municipiul Braşov;
* șase apeluri pentru Salvamont Sinaia;
* patru apeluri pentru Salvamont Voineasa;
* câte trei apeluri pentru Salvamont Caraş Severin – Muntele Mic şi Salvamont Gorj;
* câte două apeluri pentru Salvamont Lupeni şi Salvamont Borşa:
* câte un apel pentru Salvamont Bihor, Salvamont Maramureş, Salvamont Hunedoara şi Salvamont Satu Mare.

S-au primit şi 34 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană şi despre domeniile schiabile.

Sursa foto: Facebook.com/romania.salvamont

Te-ar mai putea interesa și
Ebola: SUA introduc o nouă obligaţie de călătorie pentru toţi pasagerii zborurilor internaţionale, inclusiv pentru cei care pleacă din România
Ebola: SUA introduc o nouă obligaţie de călătorie pentru toţi pasagerii zborurilor internaţionale, inclusiv pentru ...
Autorităţile americane introduc o nouă măsură de sănătate publică pentru prevenirea răspândirii Ebola. Începând din 3 noiembrie, toţi pasagerii zborurilor internaţionale cu destinaţia......
Europa ar trebui inclusă în discuţiile privind pacea în Ucraina, afirmă un consilier de la Kremlin
Europa ar trebui inclusă în discuţiile privind pacea în Ucraina, afirmă un consilier de la Kremlin
Europa ar trebui inclusă în discuţiile privind un acord de pace în Ucraina, deoarece poziţia sa ar putea fi crucială, ...
Prim-ministrul britanic Andy Burnham solicită o „discuţie sinceră” privind libera circulaţie în cadrul UE
Prim-ministrul britanic Andy Burnham solicită o „discuţie sinceră” privind libera circulaţie în cadrul UE
Prim-ministrul britanic Andy Burnham a declarat că este deschis reintroducerii regulilor de liberă circulaţie ale Uniunii ...
Iranienii sunt îndemnaţi să îşi diminueze consumul de gaze cu 10% înaintea iernii
Iranienii sunt îndemnaţi să îşi diminueze consumul de gaze cu 10% înaintea iernii
Preşedintele parlamentului iranian a cerut duminică populaţiei să diminueze consumul de gaze cu 10%, pe măsură ce se ...