Lenovo va prelua divizia de servere a IBM pentru 2,3 miliarde de dolari

Grupul chinez Lenovo, cel mai mare producător de PC-uri din lume, va prelua divizia de servere a companiei americane International Business Machines (IBM) pentru 2,3 miliarde de dolari, conform unui acord convenit de cele două părţi.
Economica.net - J, 23 ian. 2014, 10:19
Lenovo va prelua divizia de servere a IBM pentru 2,3 miliarde de dolari

Înţelegerea prevede plata a 2 miliarde de dolari şi transferul unui pachet de acţiuni Lenovo pentru a acoperi diferenţa, se arată într-un comunicat comun publicat, joi, de Lenovo şi IBM, transmite Bloomberg.

Companiile au mai negociat şi anul trecut tranzacţia, când afacerea era evaluată la 4,5 miliarde de dolari, fără a ajunge însă la un acord din cauza preţului.

Achiziţia afacerii de servere X86 a IBM include serverele şi switch-urile System x, BladeCenter şi Flex System blade.

 Confruntat cu declinul livrărilor de PC-uri la nivel global, şeful Lenovo, Yang Yuanqing, a menţinut producătorul chinez pe creştere prin extinderea în Europa şi America de Sud, precum şi pe piaţa dispozitivelor mobile. Acum, Yang vizează, prin noua achiziţie, intrarea pe segmentul echipamentelor de stocare şi serverelor pentru companii.

„Suntem încrezători că putem dezvolta această afacere pe termen lung”, a spus el.

Lenovo, în prezent cel mai mare producător de PC-uri din lume, şi-a început ascensiunea spre această poziţie în 2005, prin preluarea diviziei producătoare de computere a IBM. Compania doreşte să se extindă către piaţa echipamentelor pentru stocare de date şi serverelor, pentru a combate astfel efectul declinului pieţei PC-urilor asupra afacerilor.

După preluarea diviziei de PC-uri a IBM, Lenovo a mai cumpărat producătorul german Medion şi producţia de computere a grupului japonez NEC. Compania chineză a devenit anul trecut cel mai mare producător de PC-uri la nivel global, detronând Hewlett-Packard (HP).

Tranzacţia ar putea fi analizată de autorităţile americane pentru un eventual impact asupra securităţii. Autorităţile ar putea întârzia şi chair ar putea bloca preluarea diviziei IBM de către Lenovo.

Te-ar mai putea interesa și
Mobilizare de exepție a lui Umbrărescu pe un nou șantier de autostradă din România VIDEO, FOTO
Mobilizare de exepție a lui Umbrărescu pe un nou șantier de autostradă din România VIDEO, FOTO
Pe șantierul de pe sencțiunea lipsă din autostrada A1, Margina-Holdea, de care se ocupă Dorinel Umbrărescu, cel mai mare constructor român de drumuri, se montează grinzile la cel mai lung......
Ce este Ordinul de Malta, cum este organizat şi care este misiunea sa
Ce este Ordinul de Malta, cum este organizat şi care este misiunea sa
Ordinul Suveran de Malta este una dintre cele mai vechi instituții ale civilizației occidentale și creștine. Un ordin ...
Intrare pe piața din România: SELI Overseas, care forează cel mai lung tunel de pe Autostrada Sibiu–Pitești, deschide birou la București
Intrare pe piața din România: SELI Overseas, care forează cel mai lung tunel de pe Autostrada Sibiu–Pitești, deschide ...
SELI Overseas a înființat o sucursala locală la București și se pregătește să înceapă din această toamnă lucrările ...
Călin Georgescu nu este membru al Ordinului de la Malta. Anunț al ambasadei
Călin Georgescu nu este membru al Ordinului de la Malta. Anunț al ambasadei
O legitimație prezentată drept document diplomatic al Ordinului de Malta, pe numele lui Călin Georgescu, ar fi fost găsită ...