Lancia Ypsilon, vizibilă pe șosele înainte de premiera mondială

O nouă generație Lancia Ypsilon va fi prezentată în premieră mondială în luna februarie. Italienii au „scăpat” însă modelul pe străzi în timpul filmării videoclipurilor de prezentare.
Robert Stan - mar, 16 ian. 2024, 22:03
Lancia Ypsilon, vizibilă pe șosele înainte de premiera mondială

Milanezii au avut cu câteva zile în urmă surpriza de a vedea circulând pe șoselele din frumosul oraș nord-italian un vehicul pe care, teoretic, ar fi trebuit să îl descopere, odată cu lumea întreagă, în februarie. Noua generație Lancia Ypsilon – renăscută ca văr al francezului Peugeot 208 – are ca țintă revenirea pe piețele internaționale și, pentru asta, i se pregătește o lansare fastuoasă.

Doar că, aparent fără voie, premiera mondială anunțată pentru februarie 2024 a avut loc deja din ianuarie când, pe străzile de lângă Domul din Milano, mașina a putut fi descoperită în întreaga ei splendoare în timpul filmărilor pentru materialele de prezentare.

După patru serii de imagini parțiale cu viitorul model, dezvăluite chiar de producătorul mașinii, grupul Stellantis, pentru a atrage atenția asupra prezentării din februarie, italienii și, odată cu ei, întreaga lume, au putut astfel descoperi Lancia Ypsilon fără opreliști, în întreaga sa splendoare.

Din punct de vedere stilistic, viitoarea generație Lancia Ypsilon are puține în comun cu cea anterioară. Mașina inaugurează o nouă noua identitate vizuală pentru marca italiană și devine astfel un deschizător de drumuri pentru o întreagă pleiadă de vehicule inspirate din cunoscutul concept Pu+Ra.

Totuși, dincolo de artificiile de design puse în scenă de italieni, sunt destul de ușor de descoperit linii apropiate de cele ale unor modele precum Peugeot 208 sau Opel Corsa, și ele aparținând unor mărci deținute de grupul Stellantis.

Deși nu există încă date oficiale despre sistemul de propulsie cu care Lancia Ypsilon va ajunge pe piață, jurnaliștii italieni susțin că, inițial, mașina va fi livrată în vara acestui an într-o versiune electrică. Ulterior, noul model va fi comercializat și în varianta dotată cu sistem hibrid de 48V, precum și într-o versiune sportivă care va avea sub capotă tot un motor electric.

Un detaliu important este și dotarea mașinii cu noul sistem de infotainment SALA (Sound Air Light Augmentatio).

Disponibilă doar pe piața italiană, actuala generație Lancia Ypsilon a reușit să își doboare recordul de vânzări chiar înainte de trecerea la o nouă generație. Astfel, conform oficialilor Stellantis, modelul disponibil în 2023 a fost comercializat în 44.743 de exemplare, un record absolut în toți cei 39 de ani de existență.

Mai mult chiar, micul model de clasă B a devenit al treilea cel mai vândut vehicul din Italia și al doilea cel mai căutat model al grupului Stellantis în această țară.

„2023 a fost al doilea an la rând în care Lancia Ypsilon a bătut recorduri obținând, totodată, a doua cea mai mare cotă de piață din segmentul B din istoria sa. În cadrul segmentului, versiunea hibridă a fost lider de piață, iar versiunea cu GPL a fost al treilea cel mai vândut model. După 39 de ani de succes, patru generații, peste trei milioane de unități vândute, 37 de serii speciale, pe podiumul segmentului B (n.n. – al pieței italiene) timp de 12 ani la rând, modelul Lancia de oraș este cu siguranță el însuși un record”, a declarat recent Luca Napolitano, CEO al mărcii Lancia.

Te-ar mai putea interesa și
România nu vrea nici în 2028 taxă de carbon pe gaz și carburanți. Mesaj transmis de Nicușor Dan Bruxelles-ului pe tema ETS 2
România nu vrea nici în 2028 taxă de carbon pe gaz și carburanți. Mesaj transmis de Nicușor Dan Bruxelles-ului pe tema ...
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat vineri, la Bruxelles, că România a solicitat, împreună cu alte state, încă de anul trecut amânarea punerii în practică a sistemului european de......
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț de 1.200 de lei/MWh
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică pe bază de cărbune din România, a ...
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuţia bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 78,52 de miliarde ...
Nou parc fotovoltaic în România. Proiectul Itaroșu, de 58 MW din Arad, a primit finanțare
Nou parc fotovoltaic în România. Proiectul Itaroșu, de 58 MW din Arad, a primit finanțare
Parcul fotovoltaic Iratoșu din județul Arad, de 58 MWp, a primit finanțare de la Raifffesen Bank International, potrivit ...