Turismul din UE a depăşit în 2023 nivelul de dinaintea pandemiei – date Eurostat

Turismul în Uniunea Europeană a continuat să arate semne de redresare în urma pandemiei, iar anul trecut numărul estimat al nopţilor petrecute în unităţile de cazare turistică din UE a ajuns la 2,92 miliarde, depăşind cu 1,6% nivelul din 2019, înaintea pandemiei (2,87 miliarde), fiind un an record pentru sectorul de cazare din blocul comunitar, arată datele publicate marţi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
AGERPRES - mar, 16 ian. 2024, 13:13
Turismul din UE a depăşit în 2023 nivelul de dinaintea pandemiei - date Eurostat

Anul trecut, au fost petrecute cu 171 milioane mai multe nopţi în unităţile de cazare turistică din Uniunea Europeană comparativ cu 2022 (6,3%), în special în urma majorării numărului de vizitatori internaţionali (146 milioane) şi, într-o mai mică măsură, a numărului de vizitatori interni (25 milioane). Nivelul turismului (în funcţie de nopţile petrecute în unităţile de cazare turistică) a fost cu 25% mai mare decât în urmă cu zece ani (în 2013 au fost 2,33 miliarde nopţi petrecute în unităţile de cazare turistică din Uniunea Europeană), scrie Agerpres.

Comparativ cu 2022, aproape toate statele membre UE au înregistrat creşteri în 2023, doar Luxemburg a raportat un declin de 0,1%. În Malta şi Cipru, creşterea a depăşit 20%, iar în alte opt ţări a depăşit 10% (Slovacia, Letonia, Bulgaria, Austria, Cehia, Portugalia, România şi Grecia). În cifre absolute, cea mai mare creştere a numărului nopţilor a fost în Germania (32,8 milioane) şi Spania (32,3 milioane).

După trei ani cu o pondere semnificativ mai scăzută a vizitatorilor internaţionali (respectiv 29%, 32% şi 44% din toate nopţile petrecute în 2020, 2021 şi 2022), turiştii străini au fost responsabili pentru 46% din cele 2,92 miliarde nopţi din 2023. Este o pondere apropiată de cea de dinaintea pandemiei (47%).

În sectorul de cazare, hotelurile şi unităţi de cazare similare au reprezentat segmentul dominant, cu 1,8 miliarde nopţi (63% din total), urmat de serviciile de cazare pe durata vacanţei şi alte şederi de scurtă durată (24%) şi campinguri (13%).

Te-ar mai putea interesa și
GRAFICE Ce stă în spatele scăderii deficitului. Date complete, posibile noi creșteri de taxe. Ministrul Finanțelor, Nazare: Cheltuielile continuă să crească. Fost premier liberal: Mai este sustenabilă situația?
GRAFICE Ce stă în spatele scăderii deficitului. Date complete, posibile noi creșteri de taxe. Ministrul Finanțelor, ...
La un an de la instalarea guvernului condus de premierul Ilie Bolojan, inițial în parteneriat cu PSD, mai apoi doar cu USR, putem avea o imagine de ansamblu asupra singurei mari realizări......
Electrica raportează că profitul său a crescut cu 8,6% în primele șase luni din 2026. Veniturile companiei au depășit 6,1 miliarde de lei
Electrica raportează că profitul său a crescut cu 8,6% în primele șase luni din 2026. Veniturile companiei au depășit ...
Grupul Electrica a înregistrat un profit net de 457,5 milioane de lei în primul semestru din acest an, în creştere cu ...
Transelectrica ia două finanțări în valoare totală de peste 350 de milioane de lei pentru digitalizare și modernizarea RET
Transelectrica ia două finanțări în valoare totală de peste 350 de milioane de lei pentru digitalizare și modernizarea ...
CNTEE Transelectrica S.A. a semnat cu Ministerul Energiei două contracte de finanţare de peste 350 de milioane de lei din ...
Suedia cumpără cu 4,3 miliarde de euro patru fregate franceze
Suedia cumpără cu 4,3 miliarde de euro patru fregate franceze
Guvernul suedez a semnat luni un contract în valoare de 4,3 miliarde de euro pentru achiziţionarea a patru fregate franceze ...