Ciolacu: Modificăm controlul prin cântărire la frontiere. Ce toleranţe sunt permise în Europa, vor fi acceptate şi la noi

Guvernul va aproba modificarea modului de realizare a controlului prin cântărire la punctele de trecere a frontierelor, astfel încât să fie permise şi în România limitele privind toleranţele pentru depăşirea greutăţii camioanelor, aplicate conform legislaţiei europene, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu.
AGERPRES - J, 18 ian. 2024, 14:32
Ciolacu: Modificăm controlul prin cântărire la frontiere. Ce toleranţe sunt permise în Europa, vor fi acceptate şi la noi

„Şi în domeniul transportului, avem câteva ordonanţe şi hotărâri de guvern agreate împreună cu reprezentanţii transportatorilor. Astfel, modificăm modul de realizare a controlului prin cântărire la punctele de trecere a frontierelor şi stabilim limite, conform legislaţiei europene, privind toleranţele pentru depăşirea greutăţii camioanelor. Ce toleranţe sunt permise în Europa vor fi acceptate şi la noi!”, a declarat premierul Marcel Ciolacu, joi, în şedinţa de Guvern, scrie Agerpres.

De asemenea, a adăugat acesta, Executivul va clarifica şi elemente importante convenite cu transportatorii privind efectuarea inspecţiei tehnice periodice a vehiculelor lente şi atestarea profesională a personalului de specialitate din transportul rutier.

Prim-ministrul a precizat că Guvernul va aproba şi corelarea dispoziţiilor privind încheierea şi executarea contractului de transport pentru transporturile naţionale cu normele internaţionale.

„Concret, abrogăm limita de despăgubire în cazul contractului naţional după modelul unei convenţii recunoscute la nivel internaţional, CMR. Iar limita de despăgubire va fi stabilită prin voinţa părţilor exprimată în contractul de transport. Cred cu tărie că aşa reintrăm într-o logică economică!”, a afirmat Ciolacu.

Acesta a menţionat că Executivul va aproba şi dispoziţii mai clare ce reglementează examinarea persoanelor care doresc să obţină atestarea iniţială pentru conducători auto transport persoane sau transport marfă.

În plus, el a subliniat că pe măsură ce vor fi finalizate şi alte proiecte de acte normative din setul agreat cu fermierii şi transportatorii, acestea vor fi rapid adoptate de Guvern.

„Pe măsură ce vor fi gata noi acte normative din setul agreat împreună cu fermierii şi transportatorii, nu am vreo reţinere să facem şedinţă de Guvern în weekend sau la începutul săptămânii viitoare! ASF a anunţat deja public ca a găsit împreună cu transportatori calea spre un nivel decent al RCA la transportul de marfă: va fi un preţ sustenabil, inclusiv pentru micii transportatori, cu 2-3 camioane care nu au posibilităţile firmelor cu flote mari. În plus, se permite plata în rate a RCA şi posibilitatea suspendării poliţei cât timp camionul este parcat pe o anumită perioadă din diverse motive”, a declarat Ciolacu.

Te-ar mai putea interesa și
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată tot anul viitor
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată ...
Indexarea pensiilor începând din 2027 şi elaborarea, anul viitor, a proiectului noii legi a salarizării în sectorul public se numără printre măsurile prevăzute în Programul de guvernare......
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea ...
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...