Guvernul a aprobat propunerile formulate de Ministerul Transporturilor pentru soluționarea revendicărilor transportatorilor rutieri

Executivul a aprobat, în şedinţa de joi, actele normative prin care au fost soluţionate revendicările cu rezolvare imediată ale transportatorilor, ce au fost ridicate de partenerii sociali în cadrul dialogului avut cu ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu.
AGERPRES - J, 18 ian. 2024, 16:19
Guvernul a aprobat propunerile formulate de Ministerul Transporturilor pentru soluționarea revendicărilor transportatorilor rutieri

„Astfel, având în vedere concluziile, din cadrul întâlnirilor din datele de 16.01.2024 şi 17.01.2024, agreate de părţile semnatare referitoare la reintroducerea toleranţelor la mase şi dimensiuni pentru depăşirile peste limitele maxime admise, această solicitare a partenerilor sociali a fost soluţionată prin adoptarea Ordonanţei pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, act normativ promovat de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii”, se arată într-un comunicat al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI), relatează Agerpres.

Tot în şedinţa de joi au fost adoptate de către Guvern actele normative, promovate de MTI, prin care s-au soluţionat şi celelalte cereri ale partenerilor sociali, respectiv: eliminarea diferenţierii între transportul rutier naţional şi transportul rutier internaţional în privinţa acordării despăgubirilor conform Convenţiei CMR, prevedere stabilită prin Ordonanţa pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul transportului rutier şi posibilitatea reducerii tarifelor Autorizaţiilor Speciale de Transport (AST) prin asigurarea competenţei Adunării Generale a Acţionarilor CNAIR privind aprobarea tarifelor pentru prestaţiile specifice, altele decât tariful de utilizare a reţelei de drumuri.

„Acest aspect a fost reglementat prin Hotărârea pentru modificarea şi completarea anexei nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2003 pentru înfiinţarea Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA prin reorganizarea Regiei Autonome ‘Administraţia Naţională a Drumurilor din România'”, se arată în comunicat.

De asemenea, a fost eliminată obligativitatea deţinerii de către conducătorii auto a atestatului pentru transport agabaritic, solicitarea partenerilor sociali fiind transpusă prin adoptarea actului normativ prin care este modificată OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

„Prin adoptarea acestor acte normative, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi-a respectat angajamentul asumat cu confederaţiile, federaţiile reprezentative din domeniul transportului rutier, dar şi cu reprezentanţii fermierilor şi transportatorilor care protestează”, se subliniază în comunicatul MTI.

Totodată, cu privire la măsurile care nu necesită adoptarea prin acte normative, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, a iniţiat, în vederea reducerii timpilor de aşteptare, implementarea separării fluxurilor UE şi non-UE în punctele de trecere a frontierei (care permit acest lucru) şi este în derulare identificarea soluţiilor tehnice aferente.

De asemenea, în această perioadă, este în derulare procedura de constituire a două grupuri de lucru pentru modificarea OG nr. 49/2022 privind transportul alternativ şi pentru îmbunătăţirea cadrului normativ în vederea eliminării „pirateriei” în transporturi. Astfel, de luni, 22 ianuarie 2024, aceste grupuri de lucru vor fi constituite şi îşi vor începe activitatea.

„Dialogul cu toţi partenerii sociali din domeniul transporturilor va continua astfel încât pentru aspectele sesizate de aceştia să fie identificate soluţii”, dau asigurări reprezentanţii MTI.

Te-ar mai putea interesa și
Şansele României să devină o super-putere energetică – Ce spune şeful BRM despre reliberalizarea preţurilor la gaze, reluarea programului „gas release” şi  gazele din Marea Neagră
Şansele României să devină o super-putere energetică – Ce spune şeful BRM despre reliberalizarea preţurilor ...
Reliberalizarea pieţei de gaze, reluarea programului de tipul ''gas release'' şi extragerea gazelor din Marea Neagră ar putea fi şansa Românie de a deveni o piaţă reprezentativă, acel hub......
Anunţ de la Mastercard. Plăţile offline vor fi introduse în România din 2027
Anunţ de la Mastercard. Plăţile offline vor fi introduse în România din 2027
Toate cardurile Mastercard nou-emise în Europa vor permite efectuarea plăţilor offline începând din februarie 2027, ...
Fabrica VAT România de la Arad se extinde. Numărul angajaților a crescut cu 50%, iar recrutările continuă și în 2027
Fabrica VAT România de la Arad se extinde. Numărul angajaților a crescut cu 50%, iar recrutările continuă și în 2027
Fabrica VAT România de la Arad, subsidiară a grupului elvețian VAT Group, care produce componente și produse destinate ...
Românii de la GapMinder investesc 3,4 milioane de dolari într-un startup de AI pentru jocuri video
Românii de la GapMinder investesc 3,4 milioane de dolari într-un startup de AI pentru jocuri video
GapMinder, fond de venture capital axat pe startup-uri de tehnologie din România și Europa de Est, conduce o investiție ...