Exim Banca Românească finanţează cu circa 39 de milioane de euro dezvoltarea Aeroportului din Iaşi

Exim Banca Românească a acordat un pachet financiar în valoare de circa 39 de milioane de euro pentru implementarea unuia dintre cele mai ample proiecte de investiţii din România - extinderea şi modernizarea infrastructurii aeroportuare a judeţului Iaşi, a anunţat, marţi, banca.
AGERPRES - mar, 23 ian. 2024, 14:09
Exim Banca Românească finanţează cu circa 39 de milioane de euro dezvoltarea Aeroportului din Iaşi

Obiectivul general al proiectului a fost dezvoltarea infrastructurii de transport a Regiei Autonome Aeroportul Iaşi prin construirea unui nou terminal pasageri T4, o investiţie de aproximativ 100 de milioane de euro prin care Aeroportul Iaşi devine al doilea cel mai mare aeroport din România, scrie Agerpres.

Finalizarea lucrărilor şi implementarea cu succes a proiectului cu fonduri europene au fost marcate astăzi la Iaşi, noul terminal fiind prezentat în avanpremieră. Terminalul 4, care are o suprafaţă de aproximativ 30.000 de metri pătraţi, adică de peste zece ori mai mare decât actualul terminal T3, va fi operaţional din 31 martie, odată cu intrarea României în Schengen în ceea ce priveşte frontierele aeriene.

Pachetul financiar acordat de Exim Banca Românească include un credit de investiţii în valoare de 15,8 milioane de euro pentru finanţarea contribuţiei proprii a Aeroportului la cheltuielile eligibile şi neeligibile aferente proiectului finanţat din fonduri structurale (POIM 2.3): „Dezvoltarea Aeroportului Internaţional Iaşi – Extinderea terminalelor de pasageri şi a facilităţilor de parcare la Aeroportul Internaţional Iaşi”, o linie de credit în valoare de 55 de milioane de lei pentru finanţarea TVA aferentă proiectului precum şi un credit de investiţii de 60 de milioane de lei pentru pre-finanţarea sumelor nerambursabile de încasat în cadrul proiectului.

Exim Banca Românească este o bancă universală 100% românească, aflată în top 10 cele mai mari instituţii de credit după active. Banca oferă clienţilor săi corporate, o gamă largă de produse şi servicii de calitate, care acoperă întregul ciclu de finanţare precum şi tranzacţionale – finanţări, garanţii, asigurări, produse de trezorerie, cash management, factoring şi trade finance.

Exim Banca Românească operează o reţea naţională de distribuţie de 83 de sucursale şi 26 de Centre de Afaceri, acestea din urma fiind dedicate exclusiv companiilor, reţea care îi permite să fie aproape de clientela de retail şi corporate şi să implementeze diverse programe de dezvoltare româneşti şi europene. În plus, pentru că acţionează ca agent al statului pe piaţa de garanţii şi asigurări, Exim Banca Românească este unul dintre instrumentele prin care fondurile publice, puse la dispoziţie de statul român, susţin dezvoltarea durabilă a economiei.

Te-ar mai putea interesa și
Exporturile rusești pe cale maritimă de produse petroliere au scăzut ușor în luna mai, potrivit calculelor Reuters
Exporturile rusești pe cale maritimă de produse petroliere au scăzut ușor în luna mai, potrivit calculelor Reuters
Exporturile zilnice ale Rusiei de produse petroliere pe cale maritimă au scăzut cu 0,2% în mai, faţă de aprilie, la 8,016 milioane de tone metrice, perturbările în urma atacurilor dronelor......
Italia intenționează să-și crească forțele armate cu 40.000 de soldați până în 2033
Italia intenționează să-și crească forțele armate cu 40.000 de soldați până în 2033
Italia pregăteşte o reformă majoră a forţelor sale armate, prin care se va introduce un nou sistem naţional de rezervişti ...
Trump anunță că a anulat atacurile aeriene asupra Iranului și dă de înțeles că un acord de pace este aproape
Trump anunță că a anulat atacurile aeriene asupra Iranului și dă de înțeles că un acord de pace este aproape
Preşedintele american Donald Trump a anunţat joi că a ordonat anularea noilor atacuri aeriene împotriva Iranului în ...
FMI a revizuit în scădere estimarea privind creșterea economiei zonei euro în 2026 și în sus prognoza privind inflația
FMI a revizuit în scădere estimarea privind creșterea economiei zonei euro în 2026 și în sus prognoza privind inflația
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a înrăutăţit previziunile privind creşterea economiei zonei euro în acest an şi ...