Delgaz Grid a lansat Ghidul prosumatorului

Compania de distribuție Delgaz Grid vine în sprijinul persoanelor fizice sau juridice care doresc să-și instaleze sisteme de panouri fotovoltaice și le pune la dispoziție un ghid care conține informații detaliate legate de pașii și formalitățile care trebuie îndeplinite pentru a dobândi calitatea de prosumator, arată compania într-un comunicat de presă.
Mihai Nicuţ - J, 25 ian. 2024, 13:53
Delgaz Grid a lansat Ghidul prosumatorului

Ghidul se găsește la secțiunea Prosumatori pe website-ul companiei delgaz.ro.

Avizele necesare, termenele sau modalitatea de vânzare a surplusului de energie electrică sunt câteva dintre informațiile care se găsesc în Ghidul prosumatorului.

„Numărul celor interesați să devină prosumatori a crescut fulminant în ultimii ani și sunt convinsă că tendința se va manifesta și în perioada următoare. Dacă în anul 2020, aveam în jur de 60 de prosumatori racordați la rețeaua noastră de distribuție, la finele anului 2023 numărul total a ajuns la 14.600, iar pentru acest an estimăm că vom integra circa 12.000 de noi prosumatori.”, spune Mihaela Cazacu, director general adjunct al Delgaz Grid.

Cea mai amplă secțiune din ghid este dedicată Călătoriei clientului unde sunt detaliate cazurile particulare în care se pot afla cei care doresc să producă energie electrică pentru consumul propriu cu ajutorul panourilor fotovoltaice, respectiv:

  • Clientul nou care își construiește un imobil și care se racordează la utilități;
  • Clientul existent care are nevoie de creșterea puterii de consum și pentru aceasta este nevoie să modifice instalația electrică;
  • Clientul existent care își montează o instalație de producere a energiei electrice sau instalează o o centrală de putere mai mică sau egală cu puterea abrobată pentru consum.

Începând de anul trecut, a fost pusă la dispoziția viitorilor prosumatori o platformă dedicată, Prosumatori, pe site-ul delgaz.ro, unde aceștia pot depune documentația necesară pentru racordarea la rețea și obținerea statutului de producător de electricitate din surse regenerabile.

Pentru a accesa această platformă, cei interesați pot crea un cont pe delgaz.ro sau se pot loga la contul deja existent. Aici clienții își pot completa datele și pot descărca formularele aferente fiecărui pas și li se indică ce documente sunt necesare și de unde pot fi obținute. Totodată, clienții pot afla, direct de la sursă, stadiul solicitărilor și care sunt pașii ce urmează pentru a obține certificatul de prosumator. Dosarul pentru racordare se poate depune și fizic la Centrele de Relații cu Publicul ale companiei Delgaz Grid.

Delgaz Grid, compania de distribuție din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de 25.800 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României (Cluj, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Timiș, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Alba, Harghita, Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț şi Bacău) şi o reţea de electricitate de peste 81.500 km în şase judeţe din Moldova: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui.

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața locală
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața ...
Cel mai mare lanț de drogherii din Europa nu și-a făcut încă intrarea în România, deși ultimul an România a fost locul de extindere pentru noi concurenți. Austriecii de la BIPA și mai nou,......
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele american crede că Londra ar depinde de el în acestă situație
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele ...
Preşedintele american Donald Trump susţine că ar putea "soluţiona" orice conflict pentru Insulele Falkland, descriind ...
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este posibil ca de la 1 octobrie ambulanțele să rămână fără bani de combustibili
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este ...
Sistemul de finanţare a spitalelor, în special unităţile de primiri urgenţe, se confruntă cu un dezechilibru major, ...
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat la cea mai mică dintre evaluările disponibile pe piață. Am suportat costuri aferente proiectului de 19,5 milioane de euro
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat ...
Nuclearelectrica a anunțat ieri acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în cadrul Adunării ...