Preşedintele Parlamentului ungar nu vede ‘o urgenţă’ în votarea aderării Suediei la NATO

Preşedintele Parlamentului Ungariei, Laszlo Kover, a declarat joi că nu este "o urgenţă" aprobarea candidaturii Suediei pentru aderarea la NATO, după ce ratificarea de către Turcia a mai lăsat doar Budapesta să dea undă verde acestui lung proces, relatează Reuters.
AGERPRES - J, 25 ian. 2024, 13:55
Preşedintele Parlamentului ungar nu vede 'o urgenţă' în votarea aderării Suediei la NATO

Legislativul Turciei, unde alianţa la guvernare a preşedintelui Recep Tayyip Erdogan deţine majoritatea, a votat cu 287 contra 55 pentru aprobarea cererii făcute prima dată de Suedia în 2022 pentru a-şi consolida securitatea ca răspuns la invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia.

Aderarea Suediei necesită aprobarea oficială a tuturor celor 31 de state membre, inclusiv a Ungariei, dar câştigarea sprijinului Turciei a fost considerată în general cel mai mare obstacol rămas de depăşit.

Prim-ministrul ungar Viktor Orban, care are relaţii de prietenie cu preşedintele rus Vladimir Putin în ciuda războiului Moscovei în Ucraina, a declarat miercuri că va îndemna parlamentarii să aprobe aderarea Suediei cu prima ocazie posibilă.

Dar Preşedintele parlamentului, Laszlo Kover, a declarat pentru site-ul de ştiri index.hu: „Nu simt nicio urgenţă deosebită. Mai mult, nu cred că există o situaţie extraordinară”.

Parlamentul Ungariei nu este în prezent în sesiune. Partidul Socialist Ungar, de opoziţie, a declarat săptămâna aceasta că va solicita o sesiune extraordinară pentru aprobarea candidaturii Suediei de aderare la NATO, blocată în legislativul Ungariei de la jumătatea anului 2022, în ciuda angajamentelor repetate ale lui Orban de a o susţine.

Orban are majoritatea în Parlament şi a folosit-o deseori pentru a revizui legislaţia, în unele cazuri în termeni foarte scurte, cu parlamentarii partidului de guvernământ care au impus schimbări de politică.

Kover, membru fondator al partidului la putere al lui Orban, Fidesz, a spus că nu are nicio îndoială că unul dintre partidele de opoziţie din Ungaria va cere o sesiune extraordinară, dar că „aceasta probabil va eşua”.

Kover a adăugat că el personal nu sprijină aderarea Suediei la NATO.

În ciuda faptului că Orban conduce cu o mână de fier Fidesz, miniştrii guvernului au dat vina în repetate rânduri pentru întârzieri pe nemulţumirile legate de candidatura Suediei în rândul parlamentarilor partidului la putere, dintre care aproape niciunul nu s-a revoltat împotriva lui Orban.

„Presupun că partea ungară este la curent cu promisiunile făcute lumii exterioare. Că nu ar trebui să fie ultima care ratifică (aderarea) Suediei”, a declarat ministrul suedez de externe, Tobias Billstrom, cotidianului suedez Aftonbladet.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, l-a îndemnat miercuri pe Orban să ratifice aderarea Suediei la NATO.

Ambasadorul SUA în Turcia a spus miercuri că anticipează că Erdogan va semna aderarea Suediei la NATO în câteva zile, declanşând paşi rapizi din partea Congresului american să aprobe vânzarea de avioane de luptă F-16 către Ankara.

„Deşi Ungaria nu a pus nimic deschis pe masă în afară de o vagă nemulţumire faţă de ‘atitudinea’ Suediei, avioanele de luptă ar putea fi şi aici o carte de negociere”, a scris miercuri Anna Wieslander, director pentru Europa de Nord la Consiliul Atlantic.

„Ungaria cumpără în leasing JAS Gripen (avioane de luptă) suedeze, un contract pregătit a fi prelungit şi posibil extins”, a adăugat ea.

Un purtător de cuvânt al Guvernului ungar nu a răspuns imediat la întrebările trimise prin e-mail pentru comentarii despre avioanele de luptă.

Te-ar mai putea interesa și
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, pentru înființarea unui nou broker
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, ...
Cosmin Angheluță, profesionist cu o experiență de peste 25 de ani în asigurări și fost director adjunct al Gothaer, neagă orice intenție de a participa în acționariatul unui nou broker de......
UE ar trebui să impună taxe mai mari pe importul de mașini din China, pentru a forța firmele din această țară să intre în parteneriate cu constructorii europeni, consideră ministrul Economiei din landul Saxonia
UE ar trebui să impună taxe mai mari pe importul de mașini din China, pentru a forța firmele din această țară să ...
Uniunea Europeană ar trebui să ia în considerare majorarea taxelor vamale la maşinile produse în China pentru a spori ...
CCR declară neconstituțională ordonanța de ugență prin care se introduce o practică unitară în soluționarea litigiilor de salarizare
CCR declară neconstituțională ordonanța de ugență prin care se introduce o practică unitară în soluționarea litigiilor ...
Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a decis joi că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind ...
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la aproape 1,5 miliarde de lei, în contextul preluării Biofarm
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la aproape 1,5 miliarde ...
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de joi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a apropiat de ...