Ciolacu – întâlnire cu reprezentanţi ai Sanitas: S-a căzut de acord cu creşterea cu 15% a fondului de salarii în sectorul sanitar

Premierul Marcel Ciolacu a avut, joi, o rundă de consultări cu reprezentanţi ai Federaţiei Sanitas, în urma discuţiilor fiind convenită ajustarea, în urma unei evaluări, a schemelor de personal şi deblocarea de posturi, cu prioritate în spitalele universitare şi judeţene cele mai aglomerate, precum şi creşterea, în prima jumătate a anului, cu 15% a fondului de salarii pentru sectorul sanitar.
AGERPRES - J, 25 ian. 2024, 15:21
Ciolacu - întâlnire cu reprezentanţi ai Sanitas: S-a căzut de acord cu creşterea cu 15% a fondului de salarii în sectorul sanitar

Potrivit unui comunicat al Guvernului transmis joi, discuţiile au vizat cele două paliere ale revendicărilor comunicate anterior de reprezentanţii Sanitas, şi anume necesarul de posturi în unităţile sanitare şi salarizarea personalului din sistemul de sănătate.

„În urma discuţiilor de astăzi cu premierul Marcel Ciolacu, s-a convenit asupra ajustării schemelor de personal şi deblocării de posturi în urma unei evaluări a necesarului de personal, cu prioritate în spitalele universitare şi în centrele spitaliceşti judeţene cele mai aglomerate”, precizează sursa citată.

De asemenea, această evaluare va figura, de altfel, pe agenda unei noi întâlniri ce va avea loc săptămâna viitoare şi la care vor fi invitaţi manageri de spitale şi ai centrelor spitaliceşti judeţene, conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi reprezentanţi al ministerelor cu atribuţii în această direcţie, mai arată Guvernul.

„În ceea ce priveşte revendicările salariale, s-a căzut de acord asupra unei creşteri a fondului de salarii cu 15% pentru sectorul sanitar, majorare care ar urma să fie implementată în prima jumătate a acestui an”, mai arată comunicatul transmis de Executiv.

La întâlnire au participat, de asemenea, viceprim-ministrul Marian Neacşu, consilierii de stat în Cancelaria Prim-Ministrului Carmen Orban şi Minel Ivaşcu, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Alexandru Rogobete şi secretarul de stat în Cancelaria Prim-Ministrului Mihai Constantin, purtător de cuvânt al Guvernului.

Te-ar mai putea interesa și
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Retailerul danez Flying Tiger Copenhagen, care vinde de la jucării și articole de papetărie până la produse pentru casă, și snacks-uri, va intra pe piața din România în 2027, printr-un......
Rata anuală a inflației a crescut uşor până la 6,5%
Rata anuală a inflației a crescut uşor până la 6,5%
Indicele preţurilor de consum în luna septembrie 2026 comparativ cu luna august 2026 a fost 100,77%. Rata inflaţiei de ...
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: A început asfaltarea celui mai lung viaduct de autostradă din România
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: A început asfaltarea celui mai lung viaduct de autostradă din România
Constructorul turc Ozaltin a început lucrările de asfaltare a celui mai lung viaduct de autostradă din România (2 kilometri), ...
România şi Irlanda sunt singurele economii europene care se vor contracta în acest an – FMI
România şi Irlanda sunt singurele economii europene care se vor contracta în acest an – FMI
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit, în scădere, estimările privind evoluţia economiei româneşti în acest ...