Aproximativ 135.700 de bilete pentru tratament balnear vor fi asigurate în acest an prin CNPP

Aproximativ 135.700 de bilete la tratament balnear vor fi asigurate în acest an prin Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), faţă de 120.000 în anul 2023, iar peste 60.000 dintre acestea vor fi în bazele de tratament administrate de CNPP, conform unei Hotărâri de Guvern aprobate joi de Executiv, relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 25 ian. 2024, 20:57
Aproximativ 135.700 de bilete pentru tratament balnear vor fi asigurate în acest an prin CNPP

Prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat, suma aprobată în vederea asigurării de tratament balnear pensionarilor şi persoanelor asigurate în sistemul public de pensii, persoanelor asigurate pentru accidente de muncă şi boli profesionale şi beneficiarilor unor legi cu caracter reparatoriu a fost majorată faţă de anul 2023, de la 300 de milioane de lei, la 400 de milioane de lei, se precizează într-o postare pe pagina de Facebook a Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS),.

„Suntem conştienţi de nevoile persoanelor ajunse la pensie, dar şi de ale celor care au suferit accidente de muncă sau au
dobândit boli profesionale, şi încercăm să răspundem adecvat acestor situaţii. În acest an am reuşit să creştem bugetul alocat pentru biletele de tratament balnear şi să majorăm cu aproape 16.000 numărul locurilor pe care le asigurăm”, a declarat ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucură Oprescu (foto), transmite Agerpres.

Astfel, în unităţile de tratament balnear aflate în proprietatea Casei Naţionale de Pensii Publice va fi asigurat un număr de maximum 60.420 de bilete de tratament, repartizate pe maximum 19 serii de trimitere, cu o durata de 16 zile. La acestea se adaugă aproximativ 75.300 de bilete de tratament balnear contractate cu alte unităţi de profit, până la nivelul sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2024, faţă de 59.580 de bilete de tratament în 2023.

„Pot solicita bilete de tratament balnear pensionarii şi asiguraţii sistemului public de pensii, iar un procent de maximum 15% din numărul total al biletelor va fi acordat, gratuit, beneficiarilor unor legi speciale cu caracter reparatoriu, precum şi persoanelor care au suferit accidente de muncă sau boli profesionale”, se mai arată în mesajul transmis de MMSS.

Te-ar mai putea interesa și
Dunărea a ajuns la cel mai mic debit din ultimii 30 de ani, anunță INHGA
Dunărea a ajuns la cel mai mic debit din ultimii 30 de ani, anunță INHGA
Dunărea a atins, joi, cel mai mic debit istoric din ultimii 30 de ani, respectiv de 1750 mc/s, având o tendinţă de scădere pentru următoarele 4-5 zile, ajungând până la nivelul de 1700 mc/s,......
SUA intenționează să schimbe regimul vizelor pentru studenți și jurnaliști
SUA intenționează să schimbe regimul vizelor pentru studenți și jurnaliști
Departamentul pentru Securitate Internă al Statelor Unite (DHS) a anunţat joi că intenţionează să modifice reglementările ...
ANCOM: Numărul utilizatorilor de comunicaţii electronice din România şi Republica Moldova a crescut cu 14% în 2025
ANCOM: Numărul utilizatorilor de comunicaţii electronice din România şi Republica Moldova a crescut cu 14% în 2025
Numărul utilizatorilor de comunicaţii electronice din România şi Republica Moldova a crescut cu 14%, în cei patru ani ...
Laborator de cercetare pentru drone, inaugurat de BlueSpace Technology și Politehnica București de
Laborator de cercetare pentru drone, inaugurat de BlueSpace Technology și Politehnica București de
Compania românească BlueSpace Technology, în parteneriat cu Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia ...