Aproape 30°C în Spania, afectată de un val de căldură în plină iarnă

Temperaturi care s-au apropiat de pragul de 30°C au fost înregistrate joi în Spania, afectată de un val de căldură demn de începutul verii în plină lună ianuarie, potrivit agenţiei spaniole de meteorologie (AEMET), ai cărei reprezentanţi se declară îngrijoraţi de această "anomalie", informează AFP.
AGERPRES - vin, 26 ian. 2024, 10:26
Aproape 30°C în Spania, afectată de un val de căldură în plină iarnă

Potrivit AEMET, termometrele au indicat 29,5°C joi după-amiază în regiunea Valencia din estul ţării, 28,5°C în regiunea Murcia din sud-estul Spaniei şi 27,8°C în apropiere de Malaga, în sudul Andaluziei.

Mai multe recorduri locale de temperatură pentru luna ianuarie au fost de altfel doborâte în întreaga ţară.

Temperaturile „au atins sau au depăşit 20°C°” în „aproape 400 de staţii” meteorologice din Spania, adică în aproape jumătate dintre ele, a subliniat pe reţeaua de socializare X purtătorul de cuvânt al AEMET, Ruben del Campo.

Conform agenţiei spaniole, valorile din termometre nu au scăzut sub pragul de 10°C în noaptea de miercuri spre joi în mica staţiune de schi Puerto de Navacerrada, situată în regiunea Madridului, la altitudinea de 1.900 de metri.

Este vorba despre o valoare termică „potrivită pentru jumătatea sau sfârşitul lunii iunie”, adică o temperatură „estivală”, a insistat Ruben del Campo, care a evocat „o anomalie”.

David Corell, cercetător la Universitatea din Valencia, consideră că această căldură în plină iarnă, care afectează şi sud-estul Franţei, este provocată de prezenţa unui puternic anticiclon deasupra regiunii Mării Mediterane.

„Nu există încă studii care să fi evaluat tendinţa pe termen lung a acestui tip de evenimente, dar este clar că trăim acest tip de situaţii anormale din ce în ce mai frecvent”, a explicat el pentru AFPTV.

Obişnuită cu temperaturile ridicate, Spania se confruntă cu episoade de căldură din ce în ce mai numeroase şi mai apropiate între ele, uneori în afara lunilor de vară, care îi îngrijorează pe oamenii de ştiinţă.

Ţara iberică a înregistrat deja temperaturi neobişnuit de ridicate în decembrie 2023, cu un maxim de 29,9°C la Malaga, un record naţional pentru luna decembrie.

Aceste valuri de căldură survin în contextul unei secete puternice, mai ales în Andaluzia şi în Catalonia, unde autorităţile locale au implementat măsuri de restricţionare a consumului de apă, după trei ani marcaţi de registre pluviometrice slabe.

În Catalonia, nivelul rezervoarelor, care stochează apa de ploaie pentru a o utiliza în lunile mai secetoase, a scăzut la jumătatea lunii ianuarie 2024 până la 17% din capacitatea lor. Dacă nivelul va scădea sub 16%, ceea ce pare să fie iminent, autorităţile spaniole nu vor avea altă alegere decât să decreteze stare de urgenţă, cu restricţii suplimentare.

Te-ar mai putea interesa și
Cupa Mondială de Fotbal 2026, o competiție care ar putea genera pariuri de 60 de miliarde de dolari. Și asta doar pe piața legală
Cupa Mondială de Fotbal 2026, o competiție care ar putea genera pariuri de 60 de miliarde de dolari. Și asta doar pe piața ...
Cupa Mondială FIFA 2026, cu mai multe echipe, mai multe meciuri şi ţări noi, ar putea fi sinonimă cu un jackpot pentru operatorii de pariuri sportive, cu zeci de miliarde de dolari în joc,......
Structura blocului din Galați lovit de dronă nu a fost afectată, iar locatarii se pot întoarce în apartamentele lor, anunță autoritățile
Structura blocului din Galați lovit de dronă nu a fost afectată, iar locatarii se pot întoarce în apartamentele lor, ...
Structura de rezistenţă a blocului de pe strada Brăilei din Galaţi nu a fost afectată în urma incidentului provocat ...
Pete Hegseth anunță că Europa și NATO au de luat decizii importante, de care se va afla în curând. Șeful Pentagonului i-a acriticat pe europeni și a cerut pragmatism din partea acestora
Pete Hegseth anunță că Europa și NATO au de luat decizii importante, de care se va afla în curând. Șeful Pentagonului ...
Şeful Pentagonului, Pete Hegseth, i-a criticat sâmbătă din nou pe aliaţii europeni ai Washingtonului, reproşându-le ...
VIDEO Autostrada Transilvania: Umbrărescu, aproape de finalizarea lucrărilor și pe tronsonul Nădășelu – Zimbor
VIDEO Autostrada Transilvania: Umbrărescu, aproape de finalizarea lucrărilor și pe tronsonul Nădășelu – Zimbor
Secțiunile dintre Nădășelu și Zimbor din Autostrada Transilvania (A3), construite de UMB, sunt la un pas de finalizare, ...