Hidroelectrica, profit istoric preliminat pentru 2023, 6 miliarde de lei net. În acest an, profitul estimat scade la 4,8 miliarde

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, controlat de stat, a terminat anul trecut cu un profit net preliminat record, de șase miliarde de lei. În acest an însă, profitul estimat scade la 4,8 miliarde de lei.
Mihai Nicuţ - vin, 26 ian. 2024, 18:07
Hidroelectrica, profit istoric preliminat pentru 2023, 6 miliarde de lei net. În acest an, profitul estimat scade la 4,8 miliarde

Hidroelectrica prezintă un profit net reliminat de 6 miliarde de lei pentru anul 2023, mult peste nivelul de patru miliarde de lei din 2022, care a fost la rîndul lui un maxim  istoric. Pentru 2024 însă, producătorul și-a bugetat doar 4,8 miliarde de lei.

“Societatea prevede pentru anul 2024 un profit brut in valoare de 5.871.049 mii lei rezultat din venituri totale in valoare de 10.901.497 mii lei si cheltuieli totale in valoare de 5.030.448 mii lei. Profitul net prognozat este in valoare de 4.839.386 mii lei din care societatea bugeteaza dividende care vor fi distribuite actionarilor in valoare de 4.376.700 mii lei”, arată compania, potrivit propunerii de buget care urmează să fie supus votului acționarilor.

Compania estimează venituri în scădere cu 1,6 miliarde de lei față de anul 2023, în special ca urmare a diminuării producției de energie electrică, care, pe fondul unei situații meteo favorabile, a fost în 2023 cea mai bună din ultimii sase ani. Totuși, compania spune că, în acest an, va înregistra un preț mediu de vânzare a energiei electrice cu circa 2% peste cel de anul trecut.

Hidroelectrica estimează că va vinde în piețele angro (MACEE inclus) 9,9 TWh ăn 2024, din care prin MACEE, la prețul reglementat de 450 de lei/MWh 9,9 TWh. Din cei 9,9 TWh, producția proprie este estimată la 8,8 TWh. Pentru proprii săi clienți din portfoliul de furnizare, compania estimează să vândă circa 6 TWh, la fel ca anul trecut.

De pe piețe Hidroelectrica se așteaptă să obțină 5,4 miliarde de lei din vânzaree energiei, iar din vânzările către clienții săi direcți 3,14 miliarde de lei, ultima sumă fiind mai mică decât anul precedent:”Diminuare veniturilor din activitatea de furnizare se datoreaza estimării unui preț mediu de vânzare al energiei electrice în scădere în 2024 comparativ cu prețul mediu preliminat al anului 2023″.

Știrea se actualizează

Te-ar mai putea interesa și
Consiliul Local al Sectorului 4 a decis câți angajați va avea maxim aparatul de specialitate al primarului
Consiliul Local al Sectorului 4 a decis câți angajați va avea maxim aparatul de specialitate al primarului
Aparatul de specialitate al primarului Sectorului 4 va avea maximum 580 de posturi, iar Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4 (DGASPC) va avea maximum 1.136 de......
Iranul a atacat singura conductă prin care Arabia Saudită mai putea exporta petrolul, în ciuda armistițiului
Iranul a atacat singura conductă prin care Arabia Saudită mai putea exporta petrolul, în ciuda armistițiului
Iranul a atacat conducta saudită Est-Vest, care duce petrolul pentru încărcare pe vase în Marea Roșie, evitând Golful ...
Ilie Bolojan: Mnistrul Sănătăţii şi cel de Finanţe lucrează pentru a declanşa negocierile cu firma Pfizer, Vom cere și ajutorul Comisiei Europene
Ilie Bolojan: Mnistrul Sănătăţii şi cel de Finanţe lucrează pentru a declanşa negocierile cu firma Pfizer, Vom cere ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat miercuri că miniştrii Sănătăţii şi Finanţelor vor merge săptămâna viitoare în ...
Primăria Galați a semnat contractul de finanțare privind prima fază de amenajare a Văii Țiglinei
Primăria Galați a semnat contractul de finanțare privind prima fază de amenajare a Văii Țiglinei
Primarul Municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, a anunțat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că a fost semnat ...