Record pentru fotovoltaice în 2013: Capacitatea proiectelor a crescut de 23 de ori, ajungând la 1.155 de MW

Capacitatea proiectelor de energie fotovoltaică a crescut anul trecut de 23 de ori, de la 49 de MW, la finele anului 2012, la 1.155 de MW, la 31 decembrie 2013, potrivit datelor Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE).
Economica.net - lun, 27 ian. 2014, 11:14
Record pentru fotovoltaice în 2013: Capacitatea proiectelor a crescut de 23 de ori, ajungând la 1.155 de MW

Producătorii de energie regenerabilă primesc subvenţii sub forma certificatelor verzi, pe care le plătesc toţi consumatorii, inclusiv cei casnici, şi care sunt reliefate separat în factura la electricitate.

România şi-a asumat ca 24% din consumul de energie din anul 2020 să provină din surse regenerabile, însă ANRE anunţat că această ţintă a fost deja atinsă la 1 ianuarie 2014.

Panourile fotovoltaice au consemnat anul trecut un salt spectaculos, întrucât numărul certificatelor verzi primite de producători era cel mai mare dintre regenerabile, respectiv şase certificate pe MWh livrat în reţea.

Investitorii în panourile solare s-au grăbit să instaleze cât mai multe proiecte în 2013, pentru că, de la 1 ianuarie 2014, ei mai primesc un singur certificat.

Potrivit datelor Transelectrica, la finele anului 2012, în sistem erau proiecte fotovoltaice de doar 49 de MW.

La finele lunii noiembrie, capacitatea totală a acestora ajunsese deja la 7450 de MW, iar datele ANRE cu privire la întregul an arată că, la 31 decembrie 2013, puterea cumulată a parcurilor solare a ajuns la 1.155 de MW.

Totodată, capacitatea proiectelor eoliene a crescut la 2.503 de MW, faţă de 1.822 de MW la finele anului 2012.

Microhidrocentralele au totalizat la finele anului trecut 530 MW, de la 405 MW în decembrie 2012, iar proiectele de biomasă au crescut la 65 MW, de la 40 MW.

Prin urmare, 2013 va rămâne în istoria sectorului energetic românesc drept anul în care s-au instalat cele mai multe proiecte de electricitate din surse regenerabile, cu un record absolut în cazul panourilor fotovoltaice.

Pentru a tempera creşterea facturilor, Guvernul a decis, la 1 iulie 2013, să amâne pentru perioada 2017 – 2020 acordarea unui număr de certificate verzi.

Astfel, potrivit OUG 57/2013, proiectele fotovoltaice primesc doar patru certificate verzi pe MWh, faţă de şase certificate, ca până acum. Proiectele eoliene beneficiază de doar un certificat din două, iar microhidrocentralele de două certificate din trei, cum era până în prezent.

În plus, noile proiecte care intră în sistem după 1 ianuarie 2014 primesc din start mai puţine subvenţii. Potrivit Hotărârii de Guvern 994/2013 din decembrie, parcurile fotovoltaice noi primesc doar jumătate din subvenţiile de până acum, respectiv trei certificate din şase.

În cazul parcurilor eoliene, numărul certificatelor se reduce cu 0,5 certificate până în 2017 şi 0,25 certificate începând cu anul 2018. Prin urmare, noii investitori vor beneficia de doar 1,5 certificate verzi până în 2017 şi de 1,75 certificate, din anul 2018.

De asemenea, microhidrocentralele primesc şi ele cu 0,7% mai puţine certificate verzi pe MWh, respectiv doar 2,3 certificate pentru centralele noi.

La începutul lunii ianuarie, preşedintele Traian Băsescu a retrimis în Parlament Legea care aproba OUG 57/2013. Această lege includea faptul că amânarea certificatelor se aplică doar pentru proiectele puse în funcţiune înainte de 1 ianuarie 2014, prevedere care nu exista în textul ordonanţei.

Prin urmare, din moment ce Legea nu a fost promulgată, efectele ordonanţei se cumulează cu cele ale HG din decembrie, iar proiectele fotovoltaice mai primesc acum un singur certificat, cele eoliene – doar 0,5 certificate, iar microhidrocentralele – doar 1,3 certificate verzi.

Te-ar mai putea interesa și
Rafinăria Petrotel Lukoil din Ploiești va fi repornită în 45 de zile. Anunț de la ministrul Energiei, ce ar putea urma
Rafinăria Petrotel Lukoil din Ploiești va fi repornită în 45 de zile. Anunț de la ministrul Energiei, ce ar putea urma
Ministerul Energiei, Bogdan Ivan, aflat în vizită în Statele Unite, a declarat la Antena3 CNN că rafinăria Lukoil de la Ploiești, acum oprită, va fi repornită în 45 de zile, după......
Fostul CEO al SOCAR Petroleum și alți doi antreprenori români au investit 170.000 de euro într-un brand de ciocolată pe care îl produc în Italia
Fostul CEO al SOCAR Petroleum și alți doi antreprenori români au investit 170.000 de euro într-un brand de ciocolată ...
Antreprenorul Karimov Hamsa, fostul CEO al SOCAR Petroleum, subsidiară românească a companiei petroliere a statului Azerbaidjan, ...
Fermierii români se întorc la soia. Producția ar putea crește cu peste 60%
Fermierii români se întorc la soia. Producția ar putea crește cu peste 60%
Soia redevine de interes pentru fermierii români în anul agricol 2026/2027 datorită randamentelor bune și a marginilor ...
Românii care au făcut primul detergent gel cu bicarbonat de sodiu vor să iasă în afara țării. Investiție recuperată rapid și profit de milioane
Românii care au făcut primul detergent gel cu bicarbonat de sodiu vor să iasă în afara țării. Investiție recuperată ...
Primul detergent românesc sub formă de gel a fost creat în 2019 de o familie de români întoarsă de la muncă din Italia. ...