Hong Kong va avea propria lege de securitate naţională

Guvernul din Hong Kong va crea propria lege de securitate naţională "cât mai repede posibil", text ce se va adăuga legislaţiei în vigoare impuse de Beijing în 2020, a anunţat marţi liderul acestei regiuni autonome a Chinei, informează AFP.
AGERPRES - mar, 30 ian. 2024, 09:41
Hong Kong va avea propria lege de securitate naţională

Acest text va viza cinci infracţiuni, printre care trădarea, insurecţia şi spionajul, au declarat mai mulţi responsabili, printre care John Lee, şeful executivului local, scrie Agerpres.

„Trebuie să insist asupra faptului că legislaţia (conformă cu) articolul 23 din Legea fundamentală trebuie să fie făcută (…) cât mai repede posibil”, a declarat Lee, cu referire la articolul din mini-Constituţia acestui teritoriu din sudul Chinei ce prevede ca Hong Kongul să legifereze asupra propriei sale securităţi naţionale în ceea ce priveşte şapte infracţiuni ale ordinii securitare, printre care trădarea şi spionajul.

Este vorba de o responsabilitate constituţională (a Hong Kongului) care nu este asumată de 26 de ani după retrocedarea Hong Kongului” către China de Regatul Unit, în 1997, a adăugat Lee.

Uriaşe manifestaţii pro-democraţie au zguduit Hong Kongul, important centru financiar şi economic, în 2019, când sute de mii de persoane au protestat pentru a cere mai multe libertăţi.

Drept răspuns, Beijingul a impus o lege de securitate naţională asupra a patru infracţiuni – secesiunea, subversiunea, terorismul şi coluziunea cu forţe străine – pasibile de pedepse ce pot ajunge până la închisoare pe viaţă.

Oraşul este administrat în virtutea principiului ‘O ţară, două sisteme’, ce permite o separare a structurilor legale şi judiciare faţă de China continentală.

În 2003, un proiect de lege local asupra securităţii naţionale a fost abandonat la presiunea a circa 500.000 de manifestaţi care se opun acestei legislaţii.

Te-ar mai putea interesa și
Primele date oficiale despre producțiile agricole din acest an. Cât grâu au băgat fermierii în hambare
Primele date oficiale despre producțiile agricole din acest an. Cât grâu au băgat fermierii în hambare
Fermierii au recoltat până la data de 30 iulie puțin peste 11 milioane de tone de tone de grâu, secară și triticale de pe 80,8% din suprafața recoltată. ...
O nouă fabrică apare în România. Germanii de la Bauer intră pe piața energiei din biomasă
O nouă fabrică apare în România. Germanii de la Bauer intră pe piața energiei din biomasă
Compania germană Carbo-FORCE, specializată în tehnologii de piroliză și în producția de bio-cărbune, parte din concernul ...
SoftServe: În România, găsim specialiști cu un nivel ridicat de expertiză tehnică și ne dorim să continuăm să creștem echipele locale NVIDIA
SoftServe: În România, găsim specialiști cu un nivel ridicat de expertiză tehnică și ne dorim să continuăm să creștem ...
SoftServe vrea să își extindă în continuare echipele din România, pe fondul cererii pentru competențe avansate în ...
Absolventa de fizică la Măgurele care a folosit AI înainte ca termenul să fie cunoscut măcar în lume. Cum ajută milionarii să nu cumpere opere de artă false
Absolventa de fizică la Măgurele care a folosit AI înainte ca termenul să fie cunoscut măcar în lume. Cum ajută milionarii ...
Dr. Carina Popovici, Chief Executive Officer Art Recognition AG , a absolvit Facultatea de Fizică din București și apoi ...