Război Israel – Informaţii secrete arată că 10% din personalul UNRWA are legături cu Hamas

Circa 10% din cei 12.000 de angajaţi din Fâşia Gaza ai UNRWA - agenţia ONU pentru refugiaţii palestinieni - au legături cu organizaţia islamistă Hamas sau cu Jihadul Islamic palestinian, scrie luni cotidianul Wall Street Journal, preluat de dpa.
AGERPRES - mar, 30 ian. 2024, 10:17
Război Israel - Informaţii secrete arată că 10% din personalul UNRWA are legături cu Hamas

Publicaţia afirmă, pe baza unor rapoarte ale serviciilor de informaţii, că legăturile UNRWA cu militanţii Hamas sunt mai extinse decât se credea; deja, s-a aflat că 12 membri ai personalului agenţiei au fost implicaţi în atacul Hamas împotriva Israelului din 7 octombrie anul trecut, scrie Agerpres.

Acuzaţiile împotriva UNRWA au provocat indignare în întreaga lume şi mai multe ţări, inclusiv Statele Unite, Germania, Regatul Unit şi Franţa, şi-au suspendat temporar donaţiile către organizaţie.

„Am trecut de la ‘sunt doar 12 mere putrede’ la ‘hopa! am uitat două zerouri, sunt 1200 de mere putrede’ într-un ciclu foarte scurt de ştiri. Credeţi-mă, sunt mai multe”, a afirmat Elon Levy, purtător de cuvânt al guvernului israelian, într-un mesaj difuzat luni seara pe reţeaua X. El a acuzat UNRWA că este un adăpost pentru ideologia Hamas.

Informaţiile din rapoartele serviciilor secrete se bazează pe date din telefoanele mobile, pe interogatoriile luptătorilor Hamas luaţi prizonieri şi pe documente recuperate de la militanţii ucişi, afirmă Wall Street Journal, precizând că guvernul Statelor Unite a fost informat despre dosarul de informaţii secrete.

Din cei 12 angajaţi ai UNRWA acuzaţi de implicare în atacul Hamas pe teritoriul israelian, şapte erau învăţători sau profesori de gimnaziu, dintre care doi profesori de matematică şi doi de arabă, mai dezvăluie publicaţia citată de dpa.

UNRWA as fost înfiinţată de ONU în 1949 pentru a acorda asistenţă palestinienilor care s-au refugiat sau au fost expulzaţi după fondarea statului Israel în 1948. Şi descendenţii acestora au dreptul de a beneficia de serviciile agenţiei, care afirmă că în prezent totalul celor vizaţi se ridică la 5,9 milioane de oameni.

Agenţia are peste 30.000 de angajaţi, majoritatea palestinieni, din care 13.000 în Fâşia Gaza. UNRWA este activă şi în Iordania şi Liban.

Te-ar mai putea interesa și
Lege nouă pentru recalcularea creditelor cu ROBOR prin aplicarea IRCC – proiect aprobat de Senat
Lege nouă pentru recalcularea creditelor cu ROBOR prin aplicarea IRCC – proiect aprobat de Senat
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede recalcularea creditelor acordate consumatorilor şi raportate la indicele ROBOR, în cazul în care încălcarea legislaţiei în materie......
Horia Ciorcilă, președintele Băncii Transilvania, aduce Radisson la Băile Felix: Investiție de 17 milioane de euro în singurul resort termal de 5 stele din țară
Horia Ciorcilă, președintele Băncii Transilvania, aduce Radisson la Băile Felix: Investiție de 17 milioane de euro în ...
Winners First a semnat acordul de afiliere pentru Radisson Blu Resort & Spa, Felix, care va fi primul resort termal din România ...
Aronia Charlottenburg câștigă teren în Germania: sucurile BIO ale brandului românesc ajung în marile magazine
Aronia Charlottenburg câștigă teren în Germania: sucurile BIO ale brandului românesc ajung în marile magazine
Timișoara, octombrie 2026 — Aronia Charlottenburg deschide un nou capitol de creștere în Germania. Sucurile ecologice ...
Cel mai vândut produs de la IKEA: se cumpără 44 de milioane în fiecare an
Cel mai vândut produs de la IKEA: se cumpără 44 de milioane în fiecare an
Cu peste 44 de milioane de unități vândute anual, emblematica sacosă FRAKTA este cel mai bine vândut produs IKEA, a ...