Rusia – Guvernatorul Băncii Naţionale spune că plăţile în yuani pentru exporturile ruseşti au crescut semnificativ

Utilizarea yuanului chinez ca mijloc de plată pentru exporturile ruseşti a crescut în ultimii doi ani de 86 de ori, la 34,5% din totalul plăţilor, a anunţat marţi guvernatorul Băncii Centrale a Rusiei, Elvira Nabiullina, într-un interviu acordat agenţiei ruse de presă RIA, transmite Reuters.
AGERPRES - mar, 30 ian. 2024, 12:52
Rusia - Guvernatorul Băncii Naţionale spune că plăţile în yuani pentru exporturile ruseşti au crescut semnificativ

Este prima sa declaraţie publică, după ce Nabiullina, în vârstă de 60 de ani, a anulat câteva apariţii programate, sporind speculaţiile din presă privind starea ei de sănătate. Guvernatorul Băncii Centrale a Rusiei a avut un rol important în asigurarea stabilităţii economice, după impunerea sancţiunilor occidentale, scrie Agerpres.

Folosirea monedei Chinei în plata importurilor ruseşti a crescut de asemenea semnificativ, de opt ori, ajungând la 36,4% în ultimii doi ani. „Activitatea noastră economică externă a realizat în mod activ trecerea la folosirea altor valute, în special yuanul”, a declarat Nabiullina.

După impunerea sancţiunilor occidentale, în urma invadării Ucrainei, Rusia s-a orientat spre alte pieţe, în special China, căutând un sprijin politic şi economic mai puternic.

În 2023, valoarea schimburilor comerciale denominate în dolari China-Rusia a ajuns la 240,1 miliarde de dolari, o creştere de 26,3% faţă de 2022, conform datelor Administraţiei vamale chineze.

Ponderea statelor BRICS (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud) în balanţa comercială a Rusiei s-a dublat în ultimii doi ani, la aproape 40% din total, a anunţat Nabiullina.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...