Viktor Orban continuă să insiste că Ungaria nu va trimite arme Kievului

 Guvernul ungar "a luptat să obţină şi a obţinut o garanţie" că fondurile cuvenite Ungariei "nu pot fi trimise în Ucraina", a afirmat premierul ungar Viktor Orban într-un mesaj postat joi pe Facebook, în care subliniază că Ungaria nu participă la război, nu trimite arme şi este de partea păcii, relatează MTI.
AGERPRES - vin, 02 feb. 2024, 10:40
Viktor Orban continuă să insiste că Ungaria nu va trimite arme Kievului

În mesajul difuzat după ce preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a anunţat că cele 27 de state membre UE au ajuns la un acord privind pachetul de 50 de miliarde de euro de ajutor pentru Ucraina pe patru ani, Orban a menţionat că liderii UE au negociat ore în şir „dacă să susţină Ucraina, dacă da, în ce fel şi cu câţi bani”.

„Acesta este punctul în care s-au blocat negocierile în decembrie, când Ungaria nu a primit răspunsurile la aceste chestiuni”, a punctat Orban.

„Eram preocupaţi că fondurile UE cuvenite Ungariei şi pe care ţara încă nu le-a primit de la Comisia Europeană vor ajunge mai devreme sau mai târziu în Ucraina. Şi ne temeam de asemenea că i-am oferi astfel Ucrainei finanţare pe termen lung fără niciun un fel de control”, a explicat premierul ungar.

Potrivit acestuia, liderii de la summitul de joi au negociat un mecanism de supervizare pentru a asigura „utilizarea rezonabilă a fondurilor UE”, iar „Ungaria a primit o garanţie că fondurile la care este îndreptăţită nu vor ajunge în Ucraina”.

„Ungaria a acceptat această ofertă după îndelungate negocieri”, a adăugat el.

Viktor Orban a salutat totodată reacţia pozitivă a pieţelor internaţionale faţă de acordul anunţat.

Vineri, în interviul săptămânal radiodifuzat, el a precizat că Ungaria a acceptat doar contribuţii financiare la eforturile de a împiedica colapsul statului ucrainean.

Premierul ungar a mai spus în interviu că pacea este obiectivul principal în ce priveşte războiul dintre Rusia şi Ucraina, dar că „situaţia nu este bună în această privinţă, întrucât Bruxellesul e cuprins de febra războiului, iar liderii europeni discută într-o logică a războiului”.

Te-ar mai putea interesa și
Plumb, mercur sau arsenic: cum diferă chelarea în funcție de metalul implicat?
Plumb, mercur sau arsenic: cum diferă chelarea în funcție de metalul implicat?
Agenții chelatori funcționează asemenea unor molecule-capcană, care se leagă de anumiți ioni metalici și formează compuși pe care organismul îi poate elimina. În schimb, aceeași......
Mega-fuziunea Euronext-Deutsche Boerse. Veştile despre reluarea discuţiilor au ridicat preţul acțiunilor celor două companii
Mega-fuziunea Euronext-Deutsche Boerse. Veştile despre reluarea discuţiilor au ridicat preţul acțiunilor celor două ...
Acţiunile Euronext şi Deutsche Boerse au urcat luni cu aproximativ 2%, după ce directorul general al Euronext, Stéphane ...
Grecii de la PPC fac un pas mare înainte în proiectele fotovoltaice uriașe de peste 600 MW pe care le dezvoltă în vestul României. Contract de 144 mil. euro semnat
Grecii de la PPC fac un pas mare înainte în proiectele fotovoltaice uriașe de peste 600 MW pe care le dezvoltă în vestul ...
PPC a atribuit contractul pentru lucrările de racordare la rețeaua de înaltă tensiune a unei capacități fotovoltaice ...
Scandal în Japonia. Conducerea unei centrale nucleare a fost demisă după falsificarea unor date seismice
Scandal în Japonia. Conducerea unei centrale nucleare a fost demisă după falsificarea unor date seismice
Compania japoneză Chubu Electric Power Co. a anunţat luni demisia preşedintelui său şi a preşedintelui consiliului ...