Stațiunile elvețiene de schi sunt goale din cauza lipsei zăpezii, după o lună ianuarie neobișnuit de călduroasă

Pârtiile de schi odată populare din staţiunea elveţiană Dent-de-Vaulion sunt acum părăsite din cauza vremii neobişnuit de calde, care i-a alungat pe amatorii sporturilor de iarnă şi a obligat staţiunile de schi să se închidă în întreaga ţară, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 02 feb. 2024, 21:39
Stațiunile elvețiene de schi sunt goale din cauza lipsei zăpezii, după o lună ianuarie neobișnuit de călduroasă

Elveţia, o destinaţie importantă pentru practicarea schiului, se încălzeşte de aproape două ori mai mult decât media globală, susţine Grupul interguvernamental de experţi în evoluţia climei, într-un raport.

Luna ianuarie 2024 a fost excepţional de caldă, cu temperaturi mai mari cu 2 grade Celsius faţă de media dintre 1990 şi 2020, susţine MeteoSwiss, Oficiul federal pentru meteorologie şi climatologie.

„Depăşim recordurile atât de des încât nici nu mai pare ceva extraordinar dar în realitate este. Nu am mai auzit de minime istorice de temperatură în Elveţia de mai mulţi ani”, spune Christophe Salamin, meteorolog la MeteoSwiss.

Vineri, iarna părea deja terminată la Dent-de-Vaulion, amplasat la peste 1.400 de metri deasupra nivelului mării. Cerul era senin şi temperatura a ajuns la 9 grade Celsius, cu mult peste normalul lunii ianuarie, de minus un grad Celsius. În plus, săptămâna următoare este aşteptată să fie şi mai călduroasă, cu temperaturi de aproximativ 11 grade Celsius.

ONG-ul Mountain Wilderness care se ocupă cu protejarea zonelor montane anunţa anul trecut că 65 de instalaţii pe cablu rugineau din lipsă de zăpadă şi temperaturi neobişnuit de mari.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Lidl a cumpărat marfă de la furnizorii români în valoare de 16,4 miliarde de euro în ultimii 15 ani
Lidl a cumpărat marfă de la furnizorii români în valoare de 16,4 miliarde de euro în ultimii 15 ani
Impactul total generat de Lidl de la intrarea pe piața locală, în urmă cu 15 ani, se ridică la 19,2 miliarde de euro, incluzând efectele directe, indirecte și induse, precum și contribuția......
Petrolul se scumpeşte. Cotaţiile au crescut cu peste 3%
Petrolul se scumpeşte. Cotaţiile au crescut cu peste 3%
Cotaţiile ţiţeiului au urcat luni cu peste 3%, pe fondul intensificării conflictului din Orientul Mijlociu, al loviturilor ...
27 de designeri și companii românești de modă s-au reunit sub același brand. Primul magazin sub acest concept, care include și o zonă de bar, se va deschide în Promenada Mall
27 de designeri și companii românești de modă s-au reunit sub același brand. Primul magazin sub acest concept, care ...
Onze, un concept de retail care aduce împreună branduri și designeri locali, se va deschide în Promenda Mall în această ...
SUA – Trump va elimina plafoanele de emisii pentru centralele electrice (presă)
SUA – Trump va elimina plafoanele de emisii pentru centralele electrice (presă)
Administraţia preşedintelui american Donald Trump va elimina plafoanele de emisii pentru centralele electrice pe cărbune ...