Grupul bancar Societe Generale reduce numărul de angajaţi din Franţa cu 900 – 1.000 de oameni – Reuters

Grupul bancar Societe Generale ar urma să renunţe anul acesta la aproximativ 900 de angajaţi din Franţa, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, în cadrul eforturilor directorului general Slawomir Krupa de a reduce costurile pentru a majora profiturile, scrie Agerpres.
AGERPRES - D, 04 feb. 2024, 10:53
Grupul bancar Societe Generale reduce numărul de angajaţi din Franţa cu 900 - 1.000 de oameni - Reuters

Sunt vizate, în special, locurile de muncă din IT şi funcţiile auxiliare de la sediul central al băncii din cartierul de afaceri La Defense, în Paris. Planul de concedieri este bazat pe plecări voluntare, susţin sursele Reuters, citate de Agerpres.

Acestea adaugă că numărul exact de locuri de muncă desfiinţate va fi între 900 şi 1.000, reprezentând mai puţin de 2% din forţa totală de muncă din Franţa.

Reprezentanţii SocGen nu au dorit să comenteze informaţia.

Conform raportului financiar al băncii din primul semestru din 2023, Societe Generale are aproximativ 52.000 de angajaţi în Franţa şi aproximativ 112.000 la nivel mondial.

Banca va raporta săptămâna viitoare, în 8 februarie, rezultatele din 2023.

Publicaţia franceză Les Echos a fost sâmbătă prima care a informat în legătură cu reducerile de locuri de muncă.

Noul CEO, Slawomir Krupa, a promis că va reduce cheltuielile cu 1,7 miliarde de euro până în 2026 şi, de asemenea, că va coborî raportul costuri-venituri până sub pragul de 60%, în încercarea de a consolida financiar grupul bancar, conform Agerpres.

Citeşte şi:

Te-ar mai putea interesa și
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România anunță miercuri punerea în funcțiune a unei noi stații de mixturi asfaltice în Avrig, județul Sibiu. Această investiție consolidează capacitatea companiei de a susține......
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Guvernul portughez a selectat grupul german Lufthansa pentru achiziţionarea unei participaţii de 44,9% la TAP Air Portugal, ...
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa ...
Bulgaria se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO, a anunţat miercuri ...
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunță finalizarea procesului de evaluare a celor trei oferte depuse, în ...